Bilanț la ambulanță: 273 de de intervenții

De Valentin Goran
Bilanț la ambulanță: 273 de de intervenții
Sfârșit de săptămână cu 273 de solicitări la ambulanță, patru accidente cu 11 victime și un stop cardio-respirator.

Dacă unii s-au odihnit în sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, nu același lucru îl putem spune și despre angajații Serviciului Județean de Ambulanță Arad, care au fost de serviciu. Au fost la posturi, pregătiți pentru a interveni la apelurile celor suferinzi. Apeluri care au venit și au venit în număr destul de mare.

4 accidente cu 11 victime

Vorbim de intervenții ce au avut loc începând din noaptea de vineri, 21 septembrie, și până luni dimineața, pe raza județului Arad. În acest interval au avut loc patru accidente rutiere în județul Arad, în urma cărora au rezultat 11 victime, din fericire niciuna dintre victime nu a suferit leziuni grave. O altă victimă a suferit un stop cardio-respirator și, deși salvatorii au efectuat manevrele de resuscitare conform procedurii, până la urmă a fost declarat decesul.

273 de solicitări în trei zile

În total, angajații SAJ Arad s-au deplasat la 273 de solicitări efectuate la numărul unic de urgență 112. „Din numărul total de solicitări, 14 au fost de cod roșu (cazuri grave- viața pacientului în pericol) și 15 de cod verde (cazuri ușoare). Cele mai multe solicitări, 243 la număr, au fost de cod galben (cazuri grave – viața pacientului nu este în pericol). În medie, aproximativ 80 de cazuri pentru fiecare zi. Putem spune aproape normal pentru o zi de lucru”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !