25 de mii din municipiu
„Mă bucură încrederea cu care românii şi în special arădenii au sprijinit candidatura domnului preşedinte. În municipiu avem 25.000 de semnături, care arată susţinerea din partea oraşului nostru. Cred că preşedintele Iohannis este garanţia pentru progresul României. Domnul Iohannis este cel care a oprit asaltul PSD împotriva justiţiei şi a asigurat parcursul european al ţării noastre. PNL este partenerul domnului preşedinte şi cred că împreună vom propune o guvernare mai bună, eficientă, responsabilă. România are nevoie de un preşedinte care respectă valorile europene, democraţia, statul de drept, care susţine performanţa în economie. Aradul va fi avantajat de un preşedinte şi o guvernare care respectă munca, care ajută performanţa şi polii locali de creştere economică. Abuzurile PSD împotriva Aradului trebuie să înceteze, vom vota pentru o nouă guvernare, care să finanţeze dezvoltarea locală şi să lase banii munciţi de arădeni la Arad”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XDesigur,asa a fost si curvarul chior,adica Basescu;garantia progresului,si azi aflam aproape oficial ca a fost turnat or la securitate;poate copii nostri peste ani si ani vor afla ca actuala garantie a progresului Romaniei a fost agent al unei sau unor puteri straine,ce a dus la colonializarea tarii;lucrul este foarte posibil,avind invedere actiunie sale,dar si pactul ascuns cu guvernul psd,ce il critica vehement,dar nu face nimic concret.De fapt,daca ne gindim,primul ministru jalnic a fost numit de garantul progresului,nu ?
N-am incredere in firma de frigidere care da garantie 2 ani; cum sa am incredere intr-un individ care nu da nici un fel de garantii. Domnule Balcea eu am baut -Tu te-ai imbatat? Esti inconstient sa-ti bagi mainile in foc pentru un tip care avea sa restituie statului 320.000 de euro ? Mergi la doctor dle Balcea si Sergiu!
Eu zic ca este corect,garantia succesului . Reteta e asa: se fraudeaza niste case,se dau niste meditatii fictive,dupa care se refuza restituirea unor bani obtinuti prin frauda. Succes garantat ! Merita votat ! )))))))))))))))))))))
Problema mea e ca ” neamtul ” pe care l-am votat nu a fost neamt ci mai degraba unul ca ai nostri !! Norocul lui e ca ceilalti , cel putin deocamdata sant slabi !! Iar pentru noi asta inseamna …ghinion ! .Oricum eu cred ca santem un popor incapabil sa se guverneze singur !! Ciudatenia e ca avem crestere economica !? ,dar am mai avut noi una pe vremea lui Tariceanu dupa care Base a taiat din pensii si salarii !
Si bulucea garantia falimentului Aradului!
S-a văzut și până acum de la o poștă…….. tu chiar ai mâncat ceapa ciorii sau ciuperci ?!?!?!?!?!?
Sper să nu fie în țară așa mulți dobitoci , încât să câștige această creiatură oribilă !!!
bulcea papagalul de serviciu, falconist!!