Bine făcut vs. bine trăit la fARAD

De Adriana Barbu
FOTO: Iza Pal
FOTO: Iza Pal
Dacă vrei un documentar adevărat, ca la carte, bine făcut, care să te țină în priză, ca o ficțiune, în toate cele 80 de minute în care își spune realitatea, atunci merită să te uiți la „Roll Red Roll”al lui Nancy Schwartzman (SUA).

Nu știu unde vei avea șansa să-l vezi, în condițiile în care proiecția de joi seara de la fARAD a fost premieră europeană, documentarul fiind până ieri proiectat doar în Americi. Caută-l, totuși, dacă vrei să vezi un documentar american care s-ar potrivit în orice lumea ar apărea.

Dacă vrei, însă, să vezi o viață care încearcă să fie bine trăită, chiar şi după 40 de ani de chin, indiferent dacă acest bine e de fapt rău în ochii majorității, atunci uită-te la „Artistul și perversa”, documentarul german făcut de Beatrice Behn și Rene Gebhardt, proiectat tot la fARAD. Greu de găsit și acest documentar altundeva, pentru că joi seara la fARAD acesta fusese proiectat în premieră în România. Nu sunt mari șanse să le vedeți pe acestea altundeva, aşa cum nu sunt foarte mari speranţele ca să le vedeţi altundeva decât aici pe toate celelalte 9 filme documentare (mai exact opt şi un film artistic de arhivă) care urmează să-și spună povestea la festivalul de film documentare de la Arad. Şi ar fi păcat să nu vă lăsaţi provocat de fARAD, mai ales în astfel de zile.

Orice e mai bine decât o curvă, Am o mică problemă, Phenixxx, Rocco, Obscoro Barroco, Queerama, Dream Boat, Întâlniri despre iubire şi Sexpertul vă răspunde sunt provocările fARAD din acest week-end. În toate este vorba de subiecte pe care altfel le vom aborda cu greu pentru că, vrând, nevrând trăim într-o societate care ne-a făcut să fim pudici.

La Cinema Arta, acolo unde toate aceste filme vor fi proiectate de vineri, de la ora 18.00, până duminică după ora 21.00 (cu pauzele de rigoare, desigur, căci nu e vorba decât despre un maraton al sufletului, nu şi al trupului), veţi avea şansa să aflaţi provocările lor şi să le împărtăşiţi cu oameni care vor și pot să vorbească despre curve, staruri porno, homosexuali, cât la sută putem arăta din trup lumii și cât trebuie să ne ascundem din suflet pentru a ne potrivi cu societatea zilelor noastre.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !