Binecuvântare arhierească la Schitul Tămand şi sfinţire de drum

De Adriana Barbu
Binecuvântare arhierească la Schitul Tămand şi sfinţire de drum
Două evenimente importante la Tămad: inaugurarea drumului care leagă Ineul de Schitul Tămand şi oficierea de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a Sfintei Liturgii Arhiereşti la acelaşi schit.

Ambele evenimente au avut loc în prezenţa oficialilor din Arad. Totul a avut loc duminică, în a şaptea duminică de Paşti, moment la care Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de maici, a preoţilor şi credincioşilor din părţile Ineului şi a săvârşit o slujbă de binecuvântare cu prilejul inaugurării drumului asfaltat ce leagă Ineul de Schitul Tămand. Drumul a fost inaugurat în prezenţa lui Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu, senatorul Traian Igaş şi a credincioşilor  prezenţi.

Slujba de la schit

După aceasta, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un ales sobor de  preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte şi părintele arhim. Nestor Iovan, de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, protos. Teoctist Bălana, de la Mănăstirea Feredeu, pr. Iacob Bupte, pr. Iulian Botezatu, Parohia Şiria, pr. Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, arhid. Tiberiu Ardelean.

Cuvântul de învăţătură adresat de către Chiriarh cu acest prilej a fost despre ,,Calea vieţii”, îndemnând la a cugeta asupra drumurilor vieţii în latura spirituală, în vederea mântuirii. Monahia Serafima Ciorba, stareţa schitului, a oferit tuturor celor prezenţi o agapă creştinească în cinstea acestui eveniment.

Povestea schitului şi drumului

„Schitul Tămand a fost înfiinţat în anul 2009, cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului  din partea Consiliului Judeţean Arad, în urma desfiinţării Spitalului social de bătrâni, care a funcţionat aici, însă nu exista un drum asfaltat. În urma repartizării sumelor defalcate din TVA către administrațiile locale, un beneficiar al acestor fonduri a fost şi drumul comunal care leagă orașul Ineu de Schitul Tămand”, ne spune protos. Iustin Popovici.

Lucrările de reparație pe o lungime de aproximativ patru kilometri s-a derulat sub supravegherea administrației locale din Ineu în frunte cu primarul Călin Abrudan. Investiţia – lucrare de pietruire, balastare, consolidare şi asfaltare, a beneficiat de 1.300.000 lei  din partea Consiliului Judeţean Arad.

18698246_890174681121027_948128628025390852_n



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !