Biroul Cetățea​nului primește sesizări

De Andreea Pintea
Biroul Cetățea​nului primește sesizări
Cetățenii Aradului apelează tot mai des la Biroul Cetățeanului, un proiect lansat de USR Arad la începutul lunii trecute. Sesizările pot fi trimise la adresa de e-mail usr.arad@gmail.com, pe pagina de facebook a USR: https://www.facebook.com/USRArad/ sau la numărul de telefon 0733 143 839 (apel vocal, SMS, WhatsApp).

„O locuitoare a Aradului ne-a atras atenția că parcul Eminescu este acoperit de gunoaiele rămase în urma festivalului vinului, organizat aici pe durata sfârșitului de săptămână care a trecut. La mai bine de 4 zile de la eveniment, mizeria acoperă în continuare iarba și gardul viu, fiind risipită de animalele fără stăpân. Solicităm pe această cale serviciilor de specialitate ale primarului să ia măsuri imediate pentru ridicarea gunoiului și aducerea zonei la starea inițială, cea de parc.

Din păcate, pe majoritatea străzilor din centrul Aradului situația este similară, lipsa de perspectivă a administrației locale punând arădenii la grea încercare. Primăria a luat măsuri peste măsuri, a prelungit de nenumărate ori contracte expirate deja, a încheiat negocieri directe și a atribuit gestiunea serviciului de salubritate la prețuri votate în pripă, noaptea, fără ca situația să se amelioreze. Pe termen lung, soluția este anticiparea acestor probleme, precum și atribuirea serviciilor de utilitate publică în mod transparent, prin licitație. Nu e suficient ca primarul să vină cu soluția unor atribuiri directe, făcute noaptea, care să-i pună pe cetățeni în fața faptului împlinit. O atribuire transparentă, pe baza concurenței deschise între prestatori, va duce la relații contractuale corecte, în care fiecare parte este obligată să-ți facă treaba bine, iar cetățenii nu vor mai fi obligați să trăiască într-un oraș sufocat de mizerie”, spune Florin Stana, USR Arad.

gunoi-parcul-eminescu-2



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !