Blestemul finalurilor de joc

De Daniel Scridon
Blestemul finalurilor de joc
SEBIŞ. Patru puncte din şase posibile pierdute în prelungiri. Este un start de campionat de coşmar pentru Naţional Sebiş, spre disperarea antrenorului Călin Cojocaru, aflat într-o postură deloc comodă.

Precum în precedentul joc, din derby-ul cu Lipova, nimic nu anticipa blestemul finalului. Şi atunci, ca şi acum, sebişenii s-au văzut cu punctele în traistă, primind gol în ultimul minut al prelungirilor.

În prima repriză a duelului dintre Naţional Sebiş şi ACS Dumbrăviţa, vizitatorii nu au contat, Enciu, Pintea şi Ruţă trecând pe lângă deschiderea scorului. Actul secund a început perfect pentru sebişeni, Szekely (min. 50) punctând spectaculos după o acţiune iniţiată de Enciu. Jocul curgea spre o victorie a gazdelor, dar a venit al doilea minut al prelungirilor. Atunci, la o lovitură de colţ, Gălan a fost găsit nemarcat în interiorul suprafeţei de pedeapsă şi nu a iertat. S-a încheiat 1-1, antrenorul Călin Cojocaru plecând val-vârtej de la stadion imediat după ultimul fluier al arbitrului Narcis Bodocan (Cluj).

Pentru gruparea de pe Crişul Alb au evoluat în acest meci: Horvat – Pîslaru, Dumitrache, Ciochină – Goșa, Pintea (min. 78, Moisi), Ruță (min. 85, Petculescu), Ankomah (min. 67, Onţel), Cl. Vereș – Szekely (min. 74, Mărgărit), Enciu.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !