Blocul operator…la toamnă

1Comentariu
Blocul operator…la toamnă
DEVA. După ce au aprobat majorări de costuri constant pentru extinderea blocului operator şi a staţionarului din cadrul Spitalului Judeţean Deva, consilierii locali s-au întrebat cât mai durează lucrările şi câţi bani din buzunarul contribuabililor va mai costa această investiţie.


Explicaţia este una de ordin tehnic: una s-a
proiectat iniţial şi alta s-a făcut la
final.


După ce în urmă cu mai bine de
două luni cele două blocuri operatorii au
fost aduse la Spitalul Judeţean Deva, finalizarea
lucrărilor părea doar o chestiune de zile. Nu
doar că n-a fost aşa, dar consilierii locali
au votat în şedinţa de consiliu local
de miercuri o sumă suplimentară care nu este
deloc mică. Potrivit proiectului, urma să se
construiască o sală de şedinţe,
însă planurile s-au schimbat.


„S-a venit cu varianta că doresc secţia
specială având în vedere situaţia
deplorabilă în care se află secţia
de neurochirurgie şi atunci sigur că şi
costurile au fost altele. Acestea s-au suplimentat cu
circa 5-6 miliarde, în plus încă urmau
votări şi acolo şi aşa mai departe,
lucruri pe care eu nu mi le-am mai putut asuma, pentru
ca aveam şi noi un calcul în Consiliul Local
şi aveam un plan bine specificat pentru cum urmau
să se cheltuiasca banii respectivi, în ceea
ce priveşte cele două blocuri
operatorii”, a declarat primarul Devei, Mircia
Muntean. Ultimul termen de finalizare avansat de echipa
aparatului tehnic al Primăriei rămâne
sfârşitul lunii august. Potrivit
constructorului, însă, termenul este 31
decembrie.

A.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor