BMW învăluit în fum, la Podgoria

De Valentin Goran
8Comentarii
BMW învăluit în fum, la Podgoria
© FOTO: Valentin Goran
Fumul scos dintr-un BMW, luni, după ora 15:30, i-a speriat atât pe trecători, cât și pe cei din autoturism.

Numărul unic de urgență 112 a fost apelat luni, 10 aprilie, în jurul orei 15:30, pentru ca pompierii să intervină de urgență. De la celălalt capăt al firului, a fost anunțat faptul că în zona Podgoria, chiar în dreptul noii Catedralei Ortodoxe, un autoturism BMW, cu numere de Germania, a luat foc. La locul incidentului a ajuns un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad – ISU, însă pompierii nu au avut prea mult de lucru. Conform martorilor prezenți în locul cu pricina, se pare că fie a cedat un furtun de la uleiul de motor, fie ceva la trasmisie.

Cert este că din mașină a ieșit mult fum. Ocupanții din BMW, care s-au speriat bine, au început să își scoată cât mai repede cu putinţă bunurile din mașină, pe trotuar. Până la urmă totul s-a terminat cu bine. Mașina nu a luat foc, ocupanții din autoturism au scăpat cu o sperietură zdravănă și cel mai probabil cu paguba, căci mașina pare să aibă nevoie de un mecanic după acestă „aventură”.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor