Un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în județul Alba, s-a prezentat la frontiera Nădlac II, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca BMW X6, înmatriculat în Spania, însoțit de o tânără în vârstă de 25 de ani. La controlul de frontieră şoferul a prezentat un certificat de înmatriculare emis de autorităţile spaniole. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Spania. Bărbatul a declarat că a cumpărat mașina împreună cu tânăra care îl însoțea, în Franța, contra sumei de 17.000 de euro, de la o persoană necunoscută, un cetățean francez. Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era furat sau căutat de autoritățile din Spania. „Mijlocul de transport a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi punerea în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
BMW X6 în valoare de 17.000 de euro, confiscat la frontieră
BMW X6 în valoare de 17.000 de euro, confiscat la frontieră
S-a prezentat la frontieră cu un autoturism marca BMW X6 care era căutat de autorităţile din Spania.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Local
O arădeancă în vârstă de 32 de ani a fost plasată în arest la domiciliu după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce pretindea suma de 5 mii de euro de la o altă femeie, pentru a interveni pe lângă judecătorii care îi plasaseră acesteia din urmă soțul în arest preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!