Bogdan Boca (PNL): „PSD nu vrea curățenie în Arad!”

De Simion Todoca
6Comentarii
Bogdan Boca (PNL): „PSD nu vrea curățenie în Arad!”
Consilierul liberal, Bogdan Boca este de părere că cei din PSD au dat dovadă de malițiozitate și rea voință când au refuzat să voteze proiectul de hotărâre prin care executarea serviciilor de curățarea a domeniului public din municipiu se atribuie SC Gospodăria Comunală Arad SA.

„Tupeul și nesimțirea celor din PSD nu are margini. După săptămâni întregi în care administrația locală a încercat să soluționeze problema gunoaielor și a salubrizării stradale din municipiul Arad, după nenumăratele articole din presă în care PSD-ul a atacat fără discernământ orice acțiune, propunere sau variantă de rezolvare a problemei, astăzi Vărcuș și restul consilierilor PSD au votat împotriva atribuirii serviciilor de curățare a trotuarelor, carosabilului și goliri coșurilor de gunoi.

Pentru aprobarea acestui proiect de hotărâre era nevoie de două treimi din votul consilierilor. Cei din PSD au avut ocazia să demonstreze că au un minim de interes pentru bunăstarea și sănătatea arădenilor. Dar, din nou, au ratat ocazia și au arătat că interesul lor este să saboteze orice proiect propus de Primărie. În plenul ședinței, i s-a cerut domnului Vărcuș să vină cu o altă soluție, municipalitatea fiind deschisă și la alte idei, însă acest pseudoconsilier a spus că pentru a propune variante de rezolvări la problema orașului ei vor puterea absolută. Această condiționare penibilă arată că PSD și toți reprezentanții săi nu au în vedere decât propriile lor interese și nu dau doi bani pe arădenii care i-au ales.

Ipocrizia este un cuvânt prea blând pentru a descrie atitudinea pesediștilor din CLM. Din cauza votului lor împotrivă, astăzi Aradul se află în situația sectorului 4 București, în care primarul PSD a îngropat deliberat cetățenii în mizerie și gunoaie.

Când veți vedea o lipsă de curățenie totală, mormane de gunoi pe străzile Aradului, praf, mizerie să știți că mulțumirile le puteți adresa celor din PSD” a încheiat consilierul liberal Bogdan Boca.

Taguri: , , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor