Boghicevici: formarea continua, la pamant

De Simion Todoca
1Comentariu
Claudia Boghicevici Foto : JA
Claudia Boghicevici Foto : JA
România este codaşă la capitolul formare profesională continuă.

ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici atrage atenţia că ţara noastră este la coada clasamentului european privind participarea la formarea continuă, ponderea adulţilor fiind de sub 2% , comparativ cu 12% media europeană, în timp ce procentele sunt de 38-40% în cazul țărilor nordice.

„Lucrurile sunt cu atât mai dureroase cu cât procentul de sub 2% reprezintă apanajul angajaților cu nivel ridicat de educație și calificare. Iar cei care lipsesc din statistică sunt tocmai aceia care au cea mai mare nevoie de formare: categoriile de angajați cu nivel redus de educație și calificare, angajații din mediul rural, angajații de peste 40 de ani”, arată Claudia Boghicevici, care consideră că prin educație și formare profesională continuă poate prospera întreaga economie: ”Educația nu este doar o formă de consum de resurse și de servicii, ci reprezintă mai curând o investiție, cu efecte directe asupra creșterii economice și a dezvoltării. Educația este probabil cel mai sigur și solid factor al creșterii, deşi efectele acestui factor se văd în ani buni de zile. Prioritatea în contextul economic actual trebuie să fie atât corelarea sistemului educațional cu piața forței de muncă, dar și dezvoltarea unui sistem structurat de formare profesională continuă. Învățarea pe tot parcursul vieții este soluția pentru a asigura creșterea ocupării, adaptabilitatea și mobilitatea forței de muncă și pentru a raspunde nevoilor companiilor de forță de muncă calificată. Oportunităţile de învăţare ale adulţilor sunt esenţiale atât în dezvoltarea socială, cât şi în cea personală, individuală. Cred cu tărie că România trebuie să se concentreze în perioada următoare pe creșterea atractivității sistemului de educație și formare profesională (prin campanii de informare, orientare și consiliere, concursuri profesionale de competențe etc.), cu accent special pe tinerii din mediul rural și cei de etnie romă. De asemenea, este nevoie de dezvoltarea de sisteme de asigurare a calității în educație și formare profesională, în conformitate cu Cadrul European de Referință pentru Asigurarea Calității. Nu în ultimul rând, este necesară îmbunătățirea sistemelor de formare și a competențelor formatorilor şi personalului de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de educaţie şi de formare profesională”, este de părere deputatul arădean, coordonator al portofoliului muncii şi protecţie socială în Guvernul alternativă.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor