Boloni are probleme cu jocul lui Standard

Boloni are probleme cu jocul lui Standard
Charleroi. Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a declarat, după meciul câştigat, joi, de formţia sa, scor 3-2, cu Charleroi, că este mulţumit de rezultat, dar nu este satisfăcut de jocul practicat de elevii săi în acest joc.

„A fost un joc de stresant, deoarece chiar şi atunci când conduceam cu două goluri adversarii noştri nu s-au dat bătuţi, iar posesia de balon a noastră prin care trebuia să le tăiem elanul nu a funcţionat. Cred că am avut o mică problemă deoarece, după scorul de 2-0, trei jucători mi-au cerut să-i schimb şi acesta e un semn că echipa nu este la nivelul maxim. Cred că am ieşit din joc după ce am condus pentru că ar fi trebuit să gestionăm astfel meciul. Cel mai important este însă rezultatul mai ales în situaţia în care ne aflăm în clasamentul general. Sunt mulţumit de rezultat şi mă bucur de prestaţiile anumitor jucători, dar trebuie să analizăm bine cele două goluri primite de la Charleroi. Am întâmpinat probleme la mijlocul terenului în prima repriză, iar acest lucru necesită unele corecţii”, a declarat Boloni.

Formaţia Standard Liege a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Charleroi, într-un meci restanţă din etapa a XIX-a a campionatului Belgiei. Pentru Standard au marcat Dalmat ’52, Defour ’70 (penalti) şi Witsel ’90, în timp ce pentru Charleroi au înscris Théréau ’82 şi Kere ’86.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !