Boschetari vs arădeni: 1 la 0 la Polivalentă

De Valentin Goran
20Comentarii
FOTO: Valentin Goran
FOTO: Valentin Goran
Din păcate, ne vedem nevoiți să revenim cu un subiect pe care vi l-am prezentat în 28 august, în articolul „Focar de infecție la Polivalentă”.

Arad. Vorbim despre fenomenul oamenilor străzii care fac mizerie peste tot pe unde stau. Un fenomen cunoscut de toți arădenii, un fenomen care pare să nu poată fi stăvilit sub nicio formă. Dar să revenim la terenul din fața bazinului de la Polivalentă, teren cumpărat recent de un afacerist arădean. Atunci vă spuneam că oamenii străzii au început să doarmă prin tufele de pe acest teren și să aducă tot felul de gunoaie precum sticle, pet-uri, haine și chiloți, jucării, tablouri, pungi de plastic, uși de plastic și chiar fotolii. După publicarea articolului, Primăria Municipiului Arad a somat proprietarul să facă curățenie, lucru care s-a întâmplat până înainte în 5 septembrie când vă anunțam că terenul a fost curățat.

Boschetarii… tot acolo

Dacă credeați că totul s-a terminat aici, vă înșelați. Oamenii străzii au revenit în același loc și în nici două săptămâni au făcut din nou mizerie. Între timp, arădenii care ne-au contactat, din nou, ne-au mai spus că pe lângă mizerie pe care o fac, oamenii străzii dorm și într-un microbuz Mercedez, microbuz care pare abandonat și care este cu ușile deschise.

Polițiștii locali, pe teren

Am luat din nou legătura cu Palatul Administrativ pentru a vedea ce soluții sunt pentru îndepărtarea acestor indivizi din zonă. „Având în vedere faptul că terenul la care faceţi referire este privat, Primăria Municipiului Arad nu poate decât să reamintească proprietarului că îi revin anumite obligaţii cum ar fi: întreţinerea, deratizarea, dezinsecţia şi curăţenia terenului prin tunderea periodică a vegetaţei, eliminarea deşeurilor menajere şi nemenajere aflate în incintă şi, nu în ultimul rând, îngrădirea lui. Poliţiştii locali arădeni vor face verificări, iar în cazul în care vor constata că vehiculul este abandonat pe domeniul public sau privat al statului ori al Municipiului Arad, vor lua măsurile ce se impun în vederea ridicării lui”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

În loc de concluzie

Din câte vedem, autorităţile locale nu au pârghii pentru a-i alunga de aici pe oamenii străzii și, ca atare, ne așteptăm să mai scriem pe acest subiect și în perioada ce urmează. Le dăm un mic pont celor de la Poliția Locală Arad (da, cunoaștem faptul că nu sunt destui angajați): zonele cunoscute în Arad cu probleme ar trebui frecventate de polițiști zilnic. Oamenii străzii ar trebui dispersați de fiecare dată. Așa poate vor alege alt oraș unde li se va permite să facă ceea ce vor.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor