BRD lansează o campanie atractivă pentru pensionari

8Comentarii
BRD lansează o campanie atractivă pentru pensionari

Banca le oferă pensionarilor care aleg, până pe 30 noiembrie, să-şi încaseze pensia într-un cont deschis la BRD, comisioane şi dobânzi preferenţiale la depozite şi credite.

Pensionarii care aleg să-și încaseze pensia într-un cont deschis cu card la BRD, au șansa de câștiga una dintre cele 126 de pensii oferite de bancă, în cadrul promoției „BRD Senior”, ce se va desfășura până la sfârșitul lunii noiembrie. În timpul acestei promoţii, în toate zonele ţării, BRD îşi premiază cei mai fideli clienţi seniori. Caravana „BRD Senior” a trecut şi prin Arad, urmând să viziteze în perioada următoare şi alte mari oraşe.

La Arad, a fost premiată doamna Usvat Aneta, clienta Agenției BRD Kaufland Arad. „Dorim să le mulţumim în acest fel clienţilor noştri seniori, să îi recompensăm pentru fidelitate şi să îi asigurăm că vom fi mereu alături de ei cu cele mai bune servicii”, a declarat Florentin Mihuț, Director Retail al Grupului Timișoara al BRD Groupe Societe Generale.

Comisioane de 0% pentru pensii

În promoţie sunt incluse o gamă largă de produse şi servicii dedicate, clienţii beneficiind de comisioane 0 la încasarea lunară a pensiei, deschiderea de cont, emiterea şi reînnoirea cardului Maestro, retragerea de numerar de la ATM-urile şi POS-urile BRD, interogarea soldului la ATM-urile BRD, plata facturilor prin ATM-uri sau canalele la distanţă sau plăţile către alţi clienţi BRD, tot prin intermediul canalelor bancare la distanţă. De asemenea, clienţii beneficiază de dobânzi preferenţiale atât la creditele de nevoi personale, cât şi la depozitele şi conturile de economii deschise la BRD.

Dobânzi și bonusuri speciale

Depozitele la termen le sunt oferite seniorilor la dobânzi speciale, mai mari cu 0,10% decât dobânda standard. De asemenea, contul de economii Atucont în lei beneficiază de un bonus de 0,25% faţă de dobânda standard. Creditele de nevoi personale Expresso sunt oferite cu reducere de 10% la dobânda fixă pentru împrumuturile de până la 68.000 de lei, şi de 5% la marja indexabilă pentru creditele în valoare de până la 15.000 de euro.

A doua bancă din România

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD – Groupe Société Générale are 2,2 milioane de clienţi şi operează o reţea de 845 de unităţiBRD ocupa o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor având 2,2 milioane de carduri emise şi o reţea de acceptare de peste 26 000 POS-uri şi 1 500 ATM-uri. Cu operaţiuni de factoring de 960 milioane de euro în 2014, BRD este liderul pieţei de factoring din România. Activele totale ale Băncii erau, la sfârşitul lunii iunie 2015, de 47,1 mld RON. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 148 000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: Retail banking în Franţa; Retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări; Corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori. Pentru mai multe informații accesați: facebookwww.brd.ro.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor