Ziua s-a dovedit a fi una de poveste pentru copiii cărora li s-a adresat târgul, printre ei și cei de la Asociația „Integra”. Personaje de poveste, renul, omul de zăpadă, Moș Crăciun, magul, elfii, cu toții au creat o atmosferă de bucurie în rândul copiilor, iar la atelierele lui Moș Crăciun s-au creat multe lucruri deosebite, care apoi au fost vândute, banii mergând către „Integra”.
„Sceneta trupei Fantastic Integra a fost cea care a stârnit primele ropote de aplauze, copii cu dizabilități demonstrând încă odată că ei nu sunt diferiți, ci puțin altfel. Un alt moment important a fost prezența la eveniment a lui Cătălin Magicianul, care cu magiile lui i-a lăsat cu „gura căscată” pe mulți dintre cei prezenți în sală. Copilașii de la Grădinița PP Furnicuța au fost și ei minunați, iar corul Sânzienele, de la Școala Polpulară de Artă, ne-a apropiat, cu colindele lor, de mult așteptatele sărbători de iarnă. Să nu uităm și de elevii colegiului gazdă, care și-au arătat din nou calitățile și au demonstrat că poți fi elev foarte bun la învățătură și în același timp să fii un bun dansator, sportiv sau solist”, au punctat, într-un comunicat, organizatorii.
Evenimentul a „lăsat în urmă” 358 de pachete cu îmbrăcăminte și jucării, care vor fi distribuite de către elevii de la „Pedagogic” copiilor din centre de plasament, case familiale sau familii nevoiașe.
„Bucuria Crăciunului” a cuprins „Pedagogicul”
„Bucuria Crăciunului” a cuprins „Pedagogicul”
Data de 25 noiembrie 2017 va rămâne, cu siguranță, bine întipărită în mintea copiilor și părinților care au trecut pragul Târgului caritabil „Bucuria Crăciunului”, organizat de către Asociația „Mobilizează-te”, Asociația de părinți a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” și Centrul Municipal de Cultură.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!