Bulgărele a luat-o la vale

Nu doar scena politică este divizată în două tabere – pro şi anti Traian Băsescu -, ci şi ţara. Cu tot ce înseamnă aceasta, cu alegătorii săi, cu tineri şi vârstnici, cu populaţia de la oraşe şi de la sate, cu intelectuali ori oameni „simpli”, cu bărbaţii şi femeile sale.

Chiar şi românii care nu se prea „omoară” cu politica, pe care-i frământă şi-i copleşesc doar greutăţile vieţii zilnice, au deja opinia lor, atitudinea lor.

Dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, mulţi români au rămas alături de Traian Băsescu. Suficienţi, spun partizanii preşedintelui, pentru ca acesta să nu se teamă de „reîntoarcerea la popor”, cum îi place (sau nu-i mai place?) să spună într-una, din decembrie 2004 încoace. Dar, putem noi, oare, să ne încredem în sondaje? Să fie românul atât de încăpăţânat în opţiunile sale încât nimic să nu-l clintească, nici măcar atunci când evidenţa devine agresivă? Mulţi cred că aşa stau lucrurile, că românul nu îl trădează pe cel care l-a luat în braţe nici dacă acesta e prins cu mâţa în sac. Să ne amintim că, la ultimul Congres al PSD, cel mai aplaudat a fost Adrian Năstase, omul cu nenumărate dosare penale.

Chiar şi aşa, ar fi o eroare ca Traian Băsescu să doarmă liniştit, alături de gândul că n-au nici o şansă cei care vor să-l demită, fie şi cu o lege a referndumului modificată – în care preşedintele poate fi demis cu doar jumătate plus unu din voturile celor care se prezintă la urne. Procentele sondajelor pot indica doar o tendinţă, niciodată o certitudine. Apoi, contează ce opţiune vor avea cei care acum sunt nehotărâţi. În al treilea rând, la procentele „pozitive” din sondaje au contribuit, mai mult decât probabil, şi simpatizanţii liberalilor, care s-au cam „sucit” în ultima vreme. În fine, Traian Băsescu ar trebui să ştie că la vot merg mai curând cei nemulţumiţi, cei stârniţi de eşecurile aleşilor, decât simpatizanţii. Adică, mânia motivează mult mai repede şi mai puternic, decât mulţumirea.

Una peste alta, Traian Băsescu are toate motivele să se teamă de „reîntoarcerea la popor” pe care şi-a dorit-o atât de mult. Mai mult, are toate „şansele” ca să intre în istorie ca primul preşedinte al României destituit, dacă nu cumva ca singurul preşedinte destituit. Bulgărele de zăpadă a luat-o la vale, creşte ameninţător de la o clipă la alta şi doar opoziţia ar mai putea – prin cine ştie ce combinaţii, ce calcule – să-l oprească ori să-l deturneze în ultimul moment. Ceea ce este puţin probabil.

T.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !