Bulgarii din Vinga, la un pas să fie executaţi silit

De M.B.
2Comentarii
Bulgarii din Vinga, la un pas să fie executaţi silit
Sediul comunităţii bulgare a fost scos la licitaţie de ANAF, din cauza unor datorii uriaşe, însă în ultimul moment s-a reuşit suspendarea executării silite.

VINGA. Comunitatea bulgară din Vinga, una dintre cele mai mari din ţară, a fost la un pas să-şi piardă clădirea din centrul localităţii. Din cauza unor datorii vechi către stat ale Uniunii Bulgare Banat, ANAF a trecut la executarea silită, iar vineri urma să aibă loc licitaţia pentru sediul din Vinga.

Jumătate din preţ

Conform anunţului de licitaţie postat pe site-ul ANAF, clădirea ce urma să fie vândută la licitaţie, aflată în centrul localităţii Vinga, are o suprafaţă de aproximativ 825 metri pătraţi, desfăşuraţi la parter şi mansardă. Are săli de evenimente, cinci camere cu baie proprie, alte şase grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie, cămări de alimente, vestiare, pivniţă şi încăperi tehnice. Terenul aferent construcţiei este de 1.162 de metri pătraţi, iar pentru acesta şi clădire ANAF a stabilit un preţ iniţial de strigare la licitaţie de 1,47 milioane de lei. Totuşi, pentru că la două licitaţii organizate deja nu s-a prezentat nimeni, la a treia licitaţie, care urma să aibă loc vineri, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad, preţul de strigare a fost redus cu 50%, fiind de 735.436 lei (TVA – neimpozabil).

Licitaţie anulată

Preşedintele filialei Vinga al UBB, Adrian Cosilcov, a declarat că s-a reuşit în ultimul moment suspendarea executării silite. Uniunea solicitase ANAF, în luna august, o eşalonare a datoriei, iar cu patru zile înainte de licitaţie a fost aprobată cererea. Astfel, executarea silită a fost suspendată, iar plata datoriilor se va putea face eşalonat în cinci ani, fapt care ne-a fost confirmat de AJFP Arad.

Datoriile

Conform lui Cosilcov, recent a mai fost vândut un imobil al UBB, iar datoria s-a redus, pentru că era de aproximativ două milioane de lei. Au mai fost făcute şi nişte plăţi, astfel că a rămas de achitat o sumă de aproximativ 1,4 milioane de lei.

În 2 februarie 2018, Uniunea Bulgară Banat anunţa, printr-un comunicat de presă, că ANAF a efectuat un control inopinat în vederea stabilirii obligaţiilor de plată pentru impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale pe mai mulţi ani. La vremea respectivă, au fost descoperite o serie de nereguli. UBB ar fi trebuit să reţină, să declare şi să plătească la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale stabilite prin estimare la suma totală de 3.965.383 lei. Ulterior, statul a pus sechestru pe unele imobile ale UBB aflate în judeţele Arad şi Timiş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor