Buni platnici, doar cu sila

4Comentarii
Buni platnici, doar cu sila
ARAD – Sechestrele şi confiscările au băgat frica în contribuabili care şi-au achitat datoriile la buget.

Datoriile excesive adunate la bugetul de stat au făcut ca foarte mulţi agenţi economici să ajungă în situaţia de a-şi vedea bunurile mobile şi imobile sechestrate şi licitate de Direcţia Generală a Finanţelor PubliceArad. Deşi pe de o parte pare a fi o situaţie îmbucurătoare pentru Fisc, în realitate Finanţele s-au trezit cu sute de bunuri mobile şi imobile pe care nu le mai pot valorifica pentru a-şi recupera banii. Cu toate acestea Fiscul mizează pe faptul că contribuabilii vor veni „benevol” să-şi achite datoriile atunci când se vor vedea cu bunurile confiscate.

Stricteţe pentru investiţii

Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al DGFP Arad, ne-a motivat atitudinea Fiscului faţă de societăţile comerciale. „Derularea şi intensificarea măsurilor de executare silită reprezintă o prioritate în activitatea DGFP Arad. În acest sens cu toate că suntem conştienţi de greutăţile financiare prin care trec mulţi agenţi economici suntem obligaţi să întreprindem toate măsurile de executare silită în vederea recuperării datoriilor pe care agenţii economici le-au înregistrat la bugetul general consolidat al statului. Motivul este simplu: de buna colectare a veniturilor depind proiectele de investiţii, finanţarea sistemului sanitar, de învăţământ, protecţia socială ş.a”, a punctat Arusti.

Potrivit unui raport elaborat de Finanţele arădene, în 2009 au fost sechestrate 225 de bunuri imobile şi 168 de bunuri imobile. Sumele încasate de pe urma acestor sechestre s-au apropiat de nouă milioane de lei, doar arpoximativ 10% provenind din vânzările la licitaţie. Restul sumelor au fost colectate în urma plăţilor benevole a celor executaţi.

Alte forme

Finanţele au mai aplicat ca forme de executare silită şi porpirile de conturi bancare atât a agenţilor economici cât şi a terţilor. În primul caz a fost vorba de 47.321 acţiuni, sumele încasate fiind de 67.968.319 lei, în timp ce în cea de a doua situaţie s-au aplicat 9.776 de popriri, Fiscul încasând 1.250.516 lei.

A.P.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor