Ca pe vremea „Daciadei”! Zeci de elevi au alergat în Vinerea Mare pe „Gloria”

De Dan Lazar
Ca pe vremea „Daciadei”! Zeci de elevi au alergat în Vinerea Mare pe „Gloria”
Faza regională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tetratlon pe echipe mixte, la nivel gimnazial, și pentatlon, competiție rezervată ciclului liceal, și-au stabilit, vineri, câștigătoarele, Aradul nereușind să urce pe prima treaptă a podiumului.

Întrecerea a avut loc, în Vinerea Mare, pe stadionul Gloria, în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Arad (prof. Paul Barta – inspector de specialitate, Mihaela Socaci și Daniel Mărcuș), prima clasată obținând calificarea la faza națională.
Competiția rezervată elevilor de gimnaziu a revenit reprezentanților CN Cetate Deva (2230 de puncte), urmată de CN Preparandia „Pedagogic” Arad (1863 pct.), Șc. Gim. nr. 7 Reșița (1850) și Șc. Gim. nr. 30 Timișoara (1813). În cadrul pentatlonului școlar pe echipe s-a concurat la: alergarea de viteză (60 m), săritura în lungime cu elan, aruncarea mingii de oină și alergarea de rezistență (800 m).
Față de colegii lor mai mici, liceenii au avut în plus și proba de aruncarea greutății, campioni devenind Cetate Deva (1532 – fete) – în componența: Larisa Angheluță, Georgiana Timu, Duana Badjevici, Paula Olariu și Denisa Bota -, respectiv CN Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia (1830 – băieți) – în componența: Andrei Dascăl, Ionuț Onica, Cătălin Bădicel, Gabriel Giubega și Adrian Avram. Ierarhia a mai cuprins unitățile de învățământ: LPS Banatul Timișoara (1395), „M. Viteazul” Alba Iulia (1301), „Pedagogic” Arad (1250), la feminin, respectiv CN „E. Ghiba-Birta” Arad (1583), CN „Iancu de Hunedoara” Hunedoara (1582) și LPS Timișoara (1567), la masculin.

Performanțe individuale

Cele mai importante performanțe individuale au fost reușite de: Iulia Grigoriu (Reșița – 7,91 la 60m – 114 pct.), Larisa Angheluță (Deva – 7,63 la 60m – 126 pct.), Mihai Lazăr (Hunedoara) și Antonio Cuturean (Timișoara) – ambii 02:00 la 800m – 141 pct.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase