Cad primele capete la DSV

24Comentarii
Cad primele capete la DSV
În urma scandalului exporturilor ilegale doctorii Nişulescu şi Indreica au fost suspendaţi.

Arad – Doi dintre medicii veterinari implicaţi în scandalul exporturilor ilegale de animale, doctorii Dumitru Nişulescu şi Cornelia Indreica au fost suspendaţi, ieri, din funcţii de către Colegiul Director şi Comisia de Disciplină a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad.

La rândul său, doctorul Eugen Muţiu, nu mai are dreptul de a elibera certificate sanitar veterinare pentru comerţul cu animale în spaţiul intra şi extra comunitar.

Deşi se află în concediu medical, doctorii Nişulescu şi Muţiu nu au scăpat de măsurile luate de conducerea direcţiei. „Când se va întoarce din concediul, doctorul Nişulescu, care ocupa funcţia de şef Serviciu Sănătate Animală va trece pe o altă funcţie care să nu aibă tangenţă cu activitatea de comerţ intracomunitar cu animale.

Automat, va pierde şi calitatea de purtător de cuvânt al direcţiei. De asemenea, doctorului Muţiu i s-a luat dreptul de a elibera certificate sanitar-veterinare pentru comerţul cu animale, doamna Indreica, va lucra într-o altă secţie”, ne-a declarat Viorel Agud, directorul executiv al DSVSA Arad.

Nereguli la paşapoarte

Trebuie spus că responsabilii direcţiei au demarat o anchetă internă pentru a lămuri situaţia paşapoartelor pentru animale vândute de către angajaţi. „Am depistat foarte multe paşapoarte care nu erau în regulă.

Nu erau semnate de emitent şi de proprietarul animalului, nu erau ştampilate sau erau semnate de un medic concesionar sau împuternicit care nu avea competenţa să semneze, proprietarul animalelor respective aflându-se în afara razei sale de activitate”, a mai declarat Agud.

Nouă exporturi ilegale

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor cercetează pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, doi angajaţi ai DSVSA, din informaţiile noastre, în vizorul poliţiştilor fiind şi alţi medici veterinari. Asta, după ce un cetăţean belgian, Vincent Dubuisson, i-a acuzat pe Dumitru Nişulescu şi Cornelia Indreica că ar fi trimis la export, folosindu-se de firma sa şi fără a-l informa, nouă transporturi ilegale de bovine.

Dubuisson este administratorul SC „Durove” SRL din Caraş-Severin, societate ce are un punct de lucru la Sâmbăteni. Acesta spune că Dumitru Nişulescu şi Cornelia Indreica i-ar fi adus un prejudiciu de 400.000 de euro.

În ceea ce priveşte exporturile ilegale, acestea ar fi fost făcute din zona Hălmagiu, de unde este de loc Cornelia Indreica. Se pare că poliţiştii au informaţii că animalele ar fi fost achiziţionate de tatăl angajatei DSVSA şi trimise peste graniţă, fără a mai trece prin ferma de la Sâmbăteni.

Dubuisson mai spune că Eugen Muţiu, medicul de zonă de la Sâmbăteni, ar fi semnat actele de export, la sugestia lui Nişulescu, fără să vadă animalele. Pe de altă parte, Cornelia Indreica mai este acuzată că i-ar fi vândut belgianului mai multe paşapoarte pentru animale, contra sumei de 50 de lei/bucata.

L.Ş.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor