Cafea, detergent şi legume, confiscate

2Comentarii
Cafea, detergent şi legume, confiscate
ARAD. Sute de kilograme de cafea, detergent şi legume au descoperit oamenii legii în maşinile unor ”comercianţi” opriţi în trafic. În urma unei acţiuni organizate pe linia protejării populaţiei împotriva activităţilor ilicite, poliţiştii Secţiei nr.1 au constatat 3 contravenţii în valoare de 4.500 de lei.

Astfel, Iulian H. de 47 ani şi Maria S. de 31 ani, ambii din Râmnicu Vâlcea, au fost prinşi în cartierul Aurel Vlaicu, în timp ce transportau 126 de kg de cafea şi 648 de kg de detergent, ambele produse de diferite sortimente, fără a avea actele de provenienţă ale acestora. Cei doi au fost amendaţi în timp ce întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, poliţiştii au mai prins un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Arad care transporta cu maşina, peste 581 de kg de legume, tot fără a deţine documente de provenienta. Bărbatul s-a ales cu o sancţiune şi cu marfa confiscata. Valoarea tuturor bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 11.885 de lei.

Traficant de ţigări, prins de poliţişti

În urma unui control efectuat de poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Urbane, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost prins cu o cantitate mare de tigari în maşină. Poliţiştii au descoperit că bărbatul nu avea acte pentru cele peste 1.100 de pachete de ţigări găsite în autoturismul său. Bărbatul se afla la volanul unui VW. Ţigările aveau timbru sărbesc însă şoferul nu avea acte de provenienţă pentru cele 1.109 pachete de ţigări. Poliţiştii spun că ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

I.C.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor