Globurile din bradul de Crăciun pot fi extrem de periculoase, mai ales dacă sunt înghiţite. A aflat pe propria piele o căţeluşă din judeţul Arad, care a ajuns pe masa veterinarului după ce un astfel de obiect i-a rămas în gât. Maia a fost salvată în ultima clipă, globul fiind extras în urma unei operaţii de traheotomie.
Post-operator, Maia, căţeluşa Bichon, pare să nu mai îşi dorească să se joace cu globurile. Patrupedul a fost la un pas de moarte, după ce un glob mai mic, din sticlă, i-a rămas în gât. Stăpâna câinelui îşi aminteşte cum Maia a început să tuşească, după ce s-a jucat în jurul bradului. „Făceam bradul şi efectiv Maia se juca prin cameră, deodată am auzit că mestecă ceva tare în gură şi tot tuşea şi ne-am speriat amândouă. Nu am putut să dorm toată noaptea din cauza ei, că tuşea foarte tare”, a povestit Melinda Keresztes, stăpâna câinelui.
Iniţial, tânăra a mers la două cabinete din oraşul de domiciliu, însă medicii de acolo au tratat căţeluşa superficial. Dimineaţa, Melinda şi-a dus cainele la o clinică din Arad, iar Maia a avut noroc.
Willi Glasser, medicul veterinar la care a ajuns în final căţeluşa spune că „eram la masă, când am fost chemat de colegii mei, că a apărut o problemă şi am venit rapid, era deja făcută traheostomia, pentru că avea insuficienţă respiratorie severă, aşa că i-am pus un tub prin trahee, am încercat endoscopic să scoatem bila, dar era foarte alunecoasă şi nu am reuşit să o prindem şi ne era frică să nu o împingem în plămâni. Aşa am extras-o prin traheotomie”.
Operată de urgenţă, Maia a fost salvată, globul fiind extras cu succes. Căţeluşa va fi externată în câteva zile. Cel mai probabil, stăpâna ei va avea grijă, de acum, să nu o mai lase prin preajma bradului, decât supravegheată.
Câine salvat de medic după ce a înghiţit un glob
Câine salvat de medic după ce a înghiţit un glob
S-a jucat în jurul bradului, a înghiţit un glob şi era să moară. A fost salvată de medicul veterinar Willi Glasser. E vorba de căţeluşa Maia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
1
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!