Călătorii, bătaia de joc a CTP?

26Comentarii
Călătorii, bătaia de joc a CTP?
ARAD – Arădenii sunt lăsaţi să aştepte zeci de minute în frig autobuzele şi tramvaiele companiei.

Bătaia de joc la care sunt supuşi clienţii Companiei de Transport Public (CTP) continuă. Arădenii care din diverse motive trebuie să apeleze seara la serviciile societăţii, sunt lăsaţi să aştepte şi jumătate de oră în frig, fără ca vreun autobuz să-şi facă apariţia pentru a-i transporta între UTA şi Podgoria.

Iar, când în sfârşit mult dorita maşină ajunge în staţie, se dovedeşte de multe ori neîncăpătoare pentru zecile de călători care doresc să ajungă la destinaţie. „Nu ştiu cu ce am greşit, de am ajuns să fim consideraţi drept nişte sardele, numai bune de înghesuit într-o cutie?”, se întreabă plin de năduf un arădean nemulţumit, care ne-a scris la redacţie. Din păcate, însă, nici în cursul zilei situaţia nu este mult mai bună. Dacă ai prostul obicei să călătoreşti la orele de vârf, rişti să fii pur şi simplu sufocat de ceilalţi călători, colegi de suferinţă. 
Trebuie spus că nici tramvaiele nu vin cu mult mai repede, astfel încât dacă ai ghinionul să mergi de la UTA la Calul Bălan, trebuie să aştepţi de două ori în frig până îţi vine mijlocul de transport. Cât despre înghesuială ce să mai vorbim.

 

Neagă evidenţa
Conducerea CTP alege însă să nege evidenţa. Conform celor declarate de directorul Radu Torsin, seara, intervalul maxim la care circulă autobuzele este de 12 minute, iar în cursul zilei, din cinci în cinci minute. „Respectarea orarului depinde însă mult de trafic. Şoferii sunt monitorizaţi în permanenţă, iar, dacă nu li se confirmă foaia de parcurs, nu sunt plătiţi. De menţionat că după masa, din cinci autobuze, doar unul se retrage. Astfel, nu se poate ca intervalul în care circulă să fie din jumătate în jumătate de oră”, a declarat Torsin. Cât despre înghesuială, directorul CTP susţine că statisticile companiei reflectă exact contrariul.

„De când au început lucrările în Arad, încasările noastre au scăzut cu 40%. E adevărat, sunt şi călători clandestini, dar nu prea avem personal de control”, susţine Radu Torsin. Întrebat fiind despre călătorii care, obligaţi fiind să schimbe autobuzul cu tramvaiul, aşteaptă cu zecile de minute în staţii, directorul a avut o replică halucinantă: „să stea, să aştepte, că nu se întâmplă nimic”.

L.S.



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor