Călin Costea: vrem eliminarea fondului școlii

De M.C.
Călin Costea: vrem eliminarea fondului școlii
© Călin Gabriel Costea Foto: CC
Călin Gabriel Costea şi Partidul Mândri că Suntem Arădeni doresc rigoare şi răsplătirea performanțelor în educație

Partidul Mândri că Suntem Arădeni are mai multe proiecte pe care dorește să le pună în practică pentru ca viața arădenilor să crească din punct de vedere calitativ.

Unul dintre aceste proiecte face referire la educație, la modul în care administrația locală Arad ar trebui să se implice în educația copiilor. Proiectul prevede eliminarea totală a fondului clasei și a fondului școlii, introducerea unui orar al temelor, posibilitatea ca terenurile de sport din curțile școlilor să poată fi folosite și după ore, dar și premierea elevilor și profesorilor care au rezultate în cursul unui an școlar. La toate acestea se adaugă o dotare corespunzătoare a școlilor din Arad.

Călin Gabriel Costea, președintele Partidului Mândri că Suntem Arădeni spune că drepturile la educație sunt drepturi ale omului, devreme ce educația contribuie la reducerea sărăciei, ajutând cu precădere la îmbunătățirea vieților persoanelor sărace.

„Înainte de toate, trebuie precizat faptul că banii folosiți pentru educarea unuicopil vin atât de la Ministerul Educației, cât și de la bugetul local.Tocmai de aceea, susţinem că administraţia locală trebuie să se implice mai mult și mai serios în oferirea unor condiții propice.Acest proiect al Partidului Mândri că Suntem Arădeni își propune să ajute preșcolarii, școlarii, liceenii și cadreledidactice să își desfășoareactivitățile într-un mediu cu șanse egale pentru toți, cu recompensarea celor cu rezultate deosebite, atât elevi cât și profesori, și reformarea condițiilor de învățământ. Pentru acest lucru, noi propunem decontarea totală a abonamentelor de transport în comun, cu dovada achiziționării acestora și introducereamijloacelor de deplasare pe rute noi în timpul zilelor de școală”, spune Călin Gabriel Costea.

De asemenea, dotarea unităților de învățământ cu mobilier comod, rechizite de bază pentru fiecare elev necesare fiecărei materii, cărți și caiete speciale, laboratoare pe materii, cum ar fi laborator de fizică cu ecran sau video proiector, aparate de măsură, echipament, laborator de chimie cu aparaturi pentru experimente, halate, etc – se înscriu în proiectul PartiduluiMândri că SuntemArădeni.

Eliminarea costurilor pentru părinți

Unul dintre cele mai importante obiective, scopul pentru care este necesară reforma şcolară este tocmai reducerea implicării părinţilor în susţinerea bănească a elevilor care trebuie să beneficieze de învățare în mod gratuit. „Fondul școlii și fondul clasei sunt, în general, sume care nu se reinvestesc în educație, ele nu suntdeclarate la fisc, fiind ilegale. Este foarte important ca părinții să nu mai bage mâna în buzunar pentru a contribui la educația copiilor. Acest lucru trebuie asigurat de stat”, conchide Călin Gabriel Costea.

„Scopul reformei în educaţie este şi reducerea implicării părinţilor în susţinerea bănească a elevilor” Călin Gabriel Costea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase