Campania de achizitii, la final

De Daniel Scridon
Campania de achizitii, la final
PÂNCOTA. Cinci au plecat, patru au venit. Vorbim despre mutările din lotul grupării fotbalistice de Liga III, Şoimii Pâncota, survenite după ruşinoasa eliminare din Cupa României. Atunci când preşedintele Pavel Piroş a fost extrem de supărat, nu puţini fiind cei care vorbeau despre o iminentă schimbare pe banca tehnică.

„Şocul” nu s-a mai produs, dar s-a renunţat la serviciile jucătorilor Uibariu, Ciocan, Ţene, Dumitrescu şi Dragoş. Locul lor a fost luat de Sg. Pop (ex-UTA), R. Iovan (Poli Timişoara), A. Hosu (Liberty Salonta) şi Issa Ba (Europa Alba Iulia).

„Şoimii” debutează în noul sezon, vineri, ora 18, la Sebiş (terenul propriu este suspendat după incidentele din jocul cu Corvinul), împotriva fostei divizionare secunde, FC Maramureş Baia Mare.

În noul sezon, vor apăra tricoul Pâncotei următorii jucători: Paşcalău, Irimia, Nichici – portari, Viţu, Ad. Rusu, Lung, Lengyel, Dubeştean, Iovan, Nădăban, D. Mitu, Nistor, Hosu, Bulzan, Gavriş, Marinescu, Morar, Hernandez, A. Mihai, Burian, Bulza, Sg. Pop, Issa Ba.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !