Lideri din Uniunea Salvați România au venit la Arad pentru a lua pulsul organizației, dar și pentru a-și prezenta proiectele ca potențiali viitori europarlamentari. Cristian Ghinea, vicepreședinte și deputat USR, Radu Mihaiu – fost secretar de stat în guvernul condus de Dacian Cioloș și Iulian Lorincz – din partea USR Diaspora, au răspuns întrebărilor USR-iștilor arădeni și au încercat să îi convingă să îi voteze pe listele de europarlamentari.
„La noi, la USR membrii votează cine sunt cei care vor fi pe listele europarlamentare. La USR se fac lucrurile altfel decât la celelalte partide, unde diverși baroni decid în debaraua de partid cine va candida. La noi, totul e democratic, transparent. Oricine poate candida. Sunt două luni de campanie prin toată țara, iar mai apoi fiecare membru va vota în sistem electronic”, a punctat Cristian Ghinea.
La rândul său, Radu Mihaiu a subliniat că „USR este alternativa de care are nevoie România. USR este alternativa viabilă și pentru Arad”.
„Au peste 80 de oameni din filialele locale și grupurile de inițiativă. Membrii au venit cu întrebări concrete, bine-documentate. Este evident că arădenii vor oameni noi, vor oameni implicați. Și aș vrea să le transmit tuturor faptul că este nevoie de implicarea celor care doresc să o facă”, a subliniat și Iulian Lorincz, prim-vicepreședinte USR Diaspora.
La alegerile europarlamentare din 2019, USR își propune să obțină 3-4 mandate de europarlamentar, dar liderii Uniunii susțină că este foarte posibil să câștige chiar 5-6 mandate.
Candidații USR la europarlamentare, în Arad
Candidații USR la europarlamentare, în Arad
Dezbatere între membrii de partid și cei care vor să ajungă europarlamentari din partea USR.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!