“Mi se pare esenţial să analizăm Modelul Social European, ca expresie simultană a creşterii economice durabile şi a coeziunii sociale. Prin aceste dezbateri am încercat să căutăm soluţii şi să răspundem unor întrebări legate de pachetele de investiţii sociale şi de acţiunile vizând şomajul în rândul tinerilor, teme conexe activităţii mele curente în calitate de raportor pe această problematică. Cred cu tărie că ansamblul politicilor europene şi implementarea lor au un efect modelator asupra muncii, educaţiei şi sănătăţii, asupra dezvoltării umane, influenţând tot mai puternic capacitatea de adaptare a societăţii la cerinţele globalizării”, a declarat deputatul Dorel Căprar.
Caprar, la o dezbatere despre Modelul Social European
Reactualizat la:
Arad. Deputatul PSD Dorel Căprar, raportor al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a participat la o manifestare intitulată “Criza economică şi modelul social european”. Au fost dezbătute, în două sesiuni, elementele, principiile şi politicile specifice ce conduc spre concretizarea acestui model.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!