Căprar: Miza PSD, implementarea măsurilor din Programul de Guvernare”

Căprar: Miza PSD, implementarea măsurilor din Programul de Guvernare”
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, indică poziţia PSD Arad faţă de „cazul Grindeanu”.

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar consideră că seria reformelor în favoarea poporului român trebuie să continue, conform agendei stabilită în Programul de Guvernare şi neapărat în ritmul necesar cu respectarea termenelor de implementare. În plan politic, liderul social democrat este de părere că demersul partidului de a-i retrage sprijinul politic premierului Sorin Grindeanu şi cabinetului său este unul corect, care are la bază o evaluare pertinentă a guvernării. Căprar mai crede că Grindeanu ar trebuie să aibă, „măcar în ceasul al doisprezecelea, responsabilitatea şi maturitatea necesară de a demisiona, pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată desemna un alt premier de la PSD. În acest mod s-ar evita o criză politică şi introducerea unei moţiuni de cenzură în Parlament, singura procedură de a restabili ordinea constituţională”.

Performanţele Guvernului

Care sunt convingerile deputatului PSD? „Spun aceste lucruri pentru că am văzut şi am studiat alături de colegii mei din CEX, punct cu punct, rezultatele evaluării activităţii Guvernului Grindeanu. Cred că normal era ca acesta să-şi însuşească criticile din acest raport şi nu să ne întoarcă spatele în şedinţă în momentul analizei performanţelor sau nerealizărilor acestei formule guvernamentale. Cetăţenii au votat un Program de Guvernare şi o formaţiune politică, PSD, nu o persoană, fie ea oricare, Grindeanu sau altul. Repet, miza partidului este doar programul de guvernare! Pentru noi şi mai ales pentru ţară este important ca săptămâna viitoare să se declanşeze procedurile constituţionale pentru construcţia noului Executiv, condus de un premier nominalizat de către partid. Nicio criză politică nu este bine venită, însă prin atitudinea sa, Sorin Grindeanu ne-a obligat să adoptăm atât măsura retragerii sprijinului politic cât şi ulterior decizia excluderii sale din PSD. Prin tot ceea ce a întreprins domnia sa, a dat dovadă de imaturitate politică şi lipsă de responsabilitate în primul rând faţă de români. “, precizează preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !