Caravana „Campionii României” a ajuns în Sînicolaul Mic

De Dan Lazar
Caravana „Campionii României” a ajuns în Sînicolaul Mic
Luni s-a lansat și la Arad proiectul național „Campionii României în școală, liceu și universitate”, ce își propune să aducă în școli, licee și universități personalitățile sportive.

„Obiectivul central al programului este creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor din școli la activitățile sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea conpetențelor sociale – spiritul de echipă, solidaritatea, toleranța și fair-play-ul. Primul pas către acest obiectiv a fost realizat azi (nr. luni) la Arad, prin acțiunea de la Școala Gimnazială Adam Nicolae, din cartierul Sînicolaul Mic. Însoțit de către directorii DJST Arad, Gavra Cristian și Cuedan Dan, dar și de către inspectorul de educație fizică din cadrul IJȘ Arad Barta Paul, multiplu campion național la maraton Sorin Mîneran le-a împărtășit elevilor din experiența lui, vorbindu-le și despre importanța practicarii sportului și a educației fizice în dezvoltarea armonioasă. Mulțumim elevilor pentru participare dar și domnului director prof. Nincu Florian și domnului prof. de educație fizică Gomboș Mircea”, se arată în comunicatul transmis de către Direcția Județeană de Sport și Tineret Arad.

Următoarea oprire a „caravanei” va fi în 7 decembrie la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, unde invitat va fi halterofilul Adrian Jigău, multiplu medaliat la campionatele mondiale si europene dar și participant la două ediții ale jocurilor olimpice, dar și tânăra speranță a judoului arădean, Carolina Szabo.
Programul va mai avea „escale” în 2017 în 11 decembrie, la Șc. Gim. „Mihai Eminescu” (Gen. 1), și în 21 decembrie, la Liceul Tehnologic „Francisc Newman” (Textil), sportivul implicat fiind Bianca Crișan (tenis de masă – CSM Arad).

Acest program este o inițiativă a Ministerului Tineretului și Sportului, printre „ambasadorii” lui în Arad fiind: Sorin Babii (tir sportiv), Daniela Dodean (tenis de masă), Helmuth Duckadam (fotbal), Andrei Mandache, Monica Broșovszky-Boriga, Ancuța Stonescu (baschet), Robert Mureșan, Sorin Trăistaru (motociclism), Adrian Jigău (haltere) sau Elisabeta Lazăr-Barta (canotaj).

sigla-campionii



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !