Cârcotaşii campioanei

Avem o echipă campioană. Baschet Club ICIM. Unică în sportul arădean. (Şi) pentru că stă, acolo sus, în vârful piramidei baschetului feminin românesc, de mai bine de un deceniu.

Pe lângă suporterii fideli echipei, la jocurile de la „Polivalentă” poţi întâlni şi… cârcotaşi.

Erijându-se în mari specialişti, îşi dau cu presupusul, intoxică şi caută să-şi convingă vecinul de scaun că lucrurile nu sunt pe făgaşul normalităţii la echipă. La ultimul meci de-acasă, cel cu Sportul, mi-a fost dat să aud, în vecinătatea sectorului rezervat presei, tot felul de idioţenii.

Că senegaleza Diatta este o mare pierdere pentru echipă, că fetele nu au curajul să arunce la coş de teama lui Budurean, că antrenorul este prea sever cu elevele sale, că nu jucăm nimic şi nu vom prinde nici măcar podiumul şi alte asemenea bazaconii, cu iz destabilizator. Izolate sau nu, astfel de răutăţi, nu au darul de a ajuta o echipă aflată, din nou, în lupta pentru câştigarea campionatului.

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !