Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad, constată faptul că Aradul consemnează o nedorită premieră politică. „ Asistăm la o alianţă politică, putem spune, contra naturii între două formaţiuni politice, USR şi PSD, care aparent nu au nimic în comun doctrinar dar care şi-au dat mâna pentru a elimina PMP din componenţa Biroului Electoral Judeţean Arad. Mai mult, şi reprezentanţii PNL, ALDE şi UDMR s-au alăturat prin vot acestei tovărăşii politice fără precedent, bazându-se pe două acte normative care se contrazic: OUG privind organizarea Referendumului pentru redefinirea familiei şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. Dacă legea prevede clar că au reprezentant în Biroul Electoral Judeţean partidele care au grupuri parlamentare cel puţin în una din camerele Parlamentului, OUG prevede acest drept doar pentru partidele cu grup parlamentar în ambele camere. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat că se va adresa Comisiei de la Veneţia dar şi Avocatului Poporului în legătură cu legalitatea OUG privind organizarea Referendumului pentru redefinirea familiei. Noi, ca partid, protestăm faţă de această tovărăşie de conjunctură a USR şi PSD, care vor să scoată un partid parlamentar, PMP, din cadrul componenţei Biroului Electoral Judeţean. Noi am depus astăzi o contestaţie la Biroul Electoral Central şi la Biroul Electoral de Circumscripţie Arad şi aşteptăm un rezultat favorabil, având în vedere faptul că PMP are reprezentare în toate judeţele, mai puţin la Arad”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad.
„Cârdășie politică USR-PSD cu sprijinul ALDE și PNL”
„Cârdășie politică USR-PSD cu sprijinul ALDE și PNL”
Președintele PMP Arad, Florin Remețan, a făcut o sesizare la Biroul Electoral Central dar și la BEC Arad acuzând USR-PSD-ALDE și PNL că au făcut „o cârdășie politică”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!