Muzicianul a purtat acest cardigan la o şedinţă foto care a fost organizată înainte de lansarea albumului „In Utero”, în vara anului 1993, şi a fost adjudecat la un preţ mai mult decât dublu faţă de cel cu care a fost estimat. Fotografii cu Cobain purtând acest cardigan, realizate de Jesse Frohman, au apărut şi în volumul foto „Kurt Cobain: The Last session”. Fotografiile au fost realizate în subsolul hotelului unde era cazată trupa. Cobain a sosit cu trei ore întârziere şi a cerut o găleată pentru că se simţea rău, spun cei de la casa de licitaţii. Sursa: Mediafax
Cardiganul lui Kurt Cobain, vândut cu 75.000 de dolari
Cardiganul lui Kurt Cobain, vândut cu 75.000 de dolari
Un cardigan purtat de muzicianul Kurt Cobain la ultima şedinţă foto cu trupa Nirvana a fost vândut pentru 75.000 de dolari la o licitaţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
România
Sculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!