Care sistem de operare este cel mai bun pentru o tabletă

1Comentariu
Care sistem de operare este cel mai bun pentru o tabletă
ADVERTORIAL. Când decizi să îți cumperi o tabletă, primul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este ce sistem de operare dorești să folosească. Există trei opțiuni disponibile, în momentul de față, fiecare având atât avantaje, cât și dezavantaje.

Chiar dacă nu ți-ai dat seama încă, s-ar putea să fi luat deja o decizie: dacă ai un smartphone care îți place, s-ar putea să îți fie de folos să iei o tabletă de la aceeași companie sau cu același sistem de operare. Îți va fi mai ușor atât să utilizezi dispozitivul nou, dar și să le sincronizezi între ele.

Tablete ieftine și bune – OFERTE

Așadar, ai trei opțiuni când vine vorba de un sistem de operare pentru tabletă, iar mai jos vom expune avantajeze și dezavantajele fiecăruia.

Apple iOS

iPad-ul este cea mai populară tabletă și utilizează sistemul de operare al Apple, cunoscut sub numele de iOS. Este ușor de învățat și folosit, existând o selecție numeroasă de aplicații și servicii terță parte care pot fi înglobate.

Există trei dimensiuni ale ecranului din care poți alege. iPad Pro vine cu versiunile de 12,9 și 10,5 inch, versiuni mai noi au dimensiunile 9,7 inch, iar iPad mini a un ecran de 7,9 inch. Un număr tot mai mare de oameni achiziționează modelele mai mari, pentru a le adăuga o tastatură și a le folosi drept laptop.

Tablete ieftine și bune

Însă iOS este cumva limitat față de alte sisteme de operare. De exemplu, nu există un browser universal pentru documente, fiecare aplicație are colecția sa.

De asemenea, există un număr de aplicații care nu sunt compatibile cu acest sistem de operare și cel mai bine este să verificați dacă cele pe care le folosiți în mod regulat sunt pe această listă.

Microsoft Windows

De departe cel mai puternic sistem de operare disponibil pentru tablete, în ziua de astăzi, Windows 10 este cea mai recentă versiune a software-ului pe care oamenii l-au folosit pe calculatoarele personal de decenii întregi. Acesta a fost însă adaptat de Microsoft pentru dispozitivele touch-screen.

Tablete ieftine și bune – OFERTE

Numeroase companii cunoscute oferă tablete cu Windows 10, majoritatea având ecrane de 10 până la 12 inch.

Acesta este cea mai bună opțiune pentru cei care vor să aibă o experiență similară cu cea a unui computer, în ceea ce privește performanța, dar poate la fel de bine fi folosită și de cei care doar vor să trimită mail-uri, să folosească rețelele de social media și să se joace.

Google Android

Android este un sistem de operare destul de ușor de învățat, dar nu la fel de lustruit ca iOS și nici la fel de simplu.

Companii care produc tablete care funcționează cu sistemul de operare Android al Google sunt Samsung sau Huawei. Ei oferă o gamă largă de opțiuni din care să alegi, cu ecrane care variază de la 6 inch la 13 inch.

Precum iOS, Android a fost creat inițial pentru smartphone. Asta înseamnă că este mai limitat decât un sistem de operare creat inițial pentru desktop, dar este totuși mai flexibil decât ce oferă Apple.

Însă deși există o selecție largă de aplicații Android, doar o porțiune mică au fost formatate pentru a rula pe ecrane mari, cu rezoluție mare.

Acest sistem de operare este bun pentru cineva care caută o tabletă pentru a căuta pe Internet, pentru a-și accesa e-mail-ul pe drum, fiind accesibil pentru oameni de afaceri care au nevoie de programe ușoare. Însă cei care au nevoie de un dispozitiv mai puternic ar trebui să caute în altă parte.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor