Carele alegorice, expuse în Piața Unirii

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
Carele alegorice, expuse în Piața Unirii
Ediția din anul acesta a fost atipică din mai multe puncte de vedere: momentul carelor alegorice a fost, de fapt, o simplă expoziție.

Conform tradiției locale, dacă e 21 august, în Oradea ajung o parte dintre carele alegorice care, cu o zi înainte, au defilat la Debrețin, de Ziua Sfântului Ștefan. Ediția din anul acesta a fost atipică din mai multe puncte de vedere. Orădenii nu au mai avut o paradă care să însoțească carele de la intrarea în oraș până în centru. Municipalitatea a decis să anuleze acest moment din cauza ambuteiajelor pe care le-ar fi creat, având în vedere că traficul este, și așa, deranjat de multele șantiere din oraș.

Astfel, carele au ajuns în Piața Unirii, pe culoarul din fața Palatului Episcopiei Greco-Catolice, miercuri, la prima oră. De altfel, a fost anulat și micul spectacol care, de regulă, însoțea carele de flori. În numele organizatorului din Primărie – Agenția de Promovare a Turismului în Oradea și Regiune, Mihai Jurca ne-a spus că nicio trupă de dans popular sau de majorete sau de alt fel nu a dat curs invitației de a se înscrie în program. Ca atare, spune directorul APTOR, nu s-a justificat nici închirierea unei scene.

Astfel, alaiul carelor alegorice a fost, de fapt o expoziție a celor cinci structuri. Primul a intrat în scenă carul comun, Oradea – Debrecen, cu cinci personaje surprinse în frenezia unui dans popular. Carul festivalului, reprezentându-l pe Sf. Ștefan – St. Istvan pentru maghiarime, a expus însemne ale regalității iar carul floral al județelor Hajdu Bihar – Bihor a adus în fața admiratorilor o reprezentare a valorilor tradiționale: familia aliniată în spatele mustrăciosului tată, cel care primește pâinea de la un trimis al divinității.

Publicul s-a fotografiat și cu reprezentarea Sfântului Ladislau, a cărui cruce a ajuns „suferindă” după transportul de la Debrețin dar și cu carul orașului japonez Toyama sau cu cel al unui centru comercial.

Festivalul „Fereastră deschisă spre Europa” se desfășoară în Oradea între 15-22 august. Evenimentele se vor desfășura în Parcul Libertății de pe malul Crișului, în Cetatea Oradea – teatrul de vară, în Piața Unirii, iar la Săcueni, pe stadion. https://youtu.be/ZnRK27Pr5Bc Video Carnavalul Fl...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !