ARAD. Comisia Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale din Bucureşti pune, din anul 2008, anual, la dispoziţia studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, burse de studiu la universităţi europene de prestigiu.
După 5 ani de activitate, timp în care instituţia a răspuns tuturor cerinţelor şi exigenţelor impuse de statutul de universitate deţinătoare a Cartei Erasmus, în cursul anului 2013, UVVG a aplicat şi a obţinut noua Cartă Erasmus Extinsă, ceea ce a însemnat o şansă în plus pentru studenţii Universităţii şi anume cea de formare profesională la companii cunoscute din Europa. Concret, este vorba de bursele de plasament Erasmus, o perioadă de minim 3 luni de zile de practică, la companii europene, care sunt finanţate cu 500 euro pe lună, fiecare bursă, de către Comisia Europeană.
Studenţii UVVG au aplicat într-un număr mare pentru aceste burse, 20 dintre aplicanţi fiind deja plecaţi în practică. Concurenţa a fost acerbă, cei selecţionaţi fiind nevoiţi să treacă de o Comisie de analiză, care a făcut departajarea în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, competenţele lingvistice dar şi activităţi extracuriculare, cum ar fi de exemplu, implicarea în acţiuni de voluntariat.
O radiografie în cifre a mobilităţilor Erasmus la UVVG Arad, în anul academic 2013/2014, arată în felul următor: 15 mobilităţi studenţeşti pentru studiu la universităţi prestigioase din Europa, precum Universitatea din Padova, Universitatea din Milano, Universitatea din Bari, Universitatea din Calabria, Italia, Universitatea din Grenoble, Franţa, Universitatea Semmelweis din Ungaria, 13 mobilităţi de cadre didactice cu scop de predare în Ungaria, Belgia, Italia şi 20 de plasamente studenţeşti de practică la companii din Ungaria, Italia, Spania, Austria şi Norvegia.
Rezultatele obţinute nu au trecut neobservate de către ANPCDEFP Bucureşti, care a acreditat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pentru anul academic următor cu aproape 120.000 Euro, fonduri destinate burselor studenţeşti de studiu, plasament dar şi cadrelor didactice pentru predare sau formarea personalului nedidactic. Această sumă clasează Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pe locurile fruntaşe în topul universităţilor private din România, acreditate de către Comisia Europeană pentru gestionarea acestor burse europene.
Biroul Programe Comunitare din cadrul UVVG Arad
Din impresiile unei studente a Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, bursier Erasmus 2014: „…Totul a început în cadrul cursului de Farmacognozie, într-un momentimprevizibil, cand ni s-a adus la cunostinta despre programul destudii Erasmus .
In scurt timp ne-am mobilizat si ne-am hotarat sa dam startul acestei noiexperiente cu gust italienesc . Desfasurarea activitatii scolare la universitatea gazda a cuprins cursuri motivationale,interactive, laboratoare de cercetare avansate, profesoricooperanti si bine pregatiti in domeniul farmaceutic si nu numai, lucru dealtfel intalnit si in cadrul Universitatii ” Vasile Goldis “.
Am avut ocazia sa cunoastem oameni minunati, de diferite culturi, varste si mentalitati, oferindu-ne posibilitatea de a lega noi prietenii ; unul din multele avantaje a fost si acela ca am putut urma cursuri de limba italiana, primind si o diploma ce atesta cunostintele dobandite.
Aceasta experienta care a durat timp de un semestru, ne-a ajutat sa ne largim orizonturile, atat pe plan profesional cat si pe plan personal. Suntem incantati ca am fost prima generatie de studenti ai Facultatii de Farmacie care au urmat acest program .
Speram ca si alti studenti din cadrul Universitatii sa ne urmeze exemplul, imbogatindu-si cunostintele de-a lungul anilor de studentie.
Mulţumim coordonatorilor nostri, Conf. Univ. Dr. Toma Claudia-Crina, precum şidomnului Turbatu Nicolae pentruajutorul si sustinerea de care au dat dovada
în decursul acestei frumoase perioade din studentia noastra care își va pune cu certitudine amprenta in mod serios asupra felului cum vom exercita profesia pe care dorim sa o imbratisam!”
Carta Erasmus Extinsa la UVVG
Vizibilitate internaţională în cadrul programului Erasmus plus la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!