• „Sticletele” de Donna Tartt
Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.
• „Labirintul. Tratament letal” de James Dashner
Labirintul nu a fost decât inceputul…RAU i-a răpit totul lui Thomas: viaţa, amintirile şi, acum, singurii prieteni care i-au mai rămas – Poienarii. El ştie că nu poate avea încredere în RAU, deşi cei din organizaţie îl asigură că vremea minciunilor a trecut, că au reuşit să colecteze toate datele din perioada Încercărilor şi că acum trebuie să se bazeze pe Poienari, cărora li s-au redat amintirile, pentru a-i ajuta în ultima lor misiune – aceea de a desăvârşi schema de tratament împotriva Arsiţei. Dar s-a întâmplat ceva ce nici Încercările, nici Variabilele nu au prevăzut.
Cărţi noi în librării
Cele mai citite știri
6
Local
ŞIRIA. Un bărbat de 71 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier pe care tocmai el l-a produs.
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Mapamond
Kremlinul l-a îndemnat pe proprietarul Telegram, Pavel Durov, să fie mai „atent”, după ce aplicaţia de mesagerie ar fi contribuit la recrutarea atacatorilor de la sala de concerte Crocus de la Moscova, relatează joi agenţia Reuters.
1
ARADON Sport local
ARAD. După Campionatele Naționale Regionale de la Tg Mureș (16-17.03.2024) și Oradea (23-24.03.2024), Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad (antrenori: Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy) are 14 înotători calificați la Campionatele Naționale din această vară.
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!