Cărţi noi în librării

De Vasile Filip
Cărţi noi în librării
„Camera cu vedere” de E.M. Forster și „Scurtă istorie a samurailor” de Jonathan Clements.

„Camera cu vedere” de E.M. Forster

Într-o călătorie la Florenţa, tânăra Lucy Honeychurch face cunoştinţă cu doi tineri: fermecătorul George Emerson, spontan şi cu prea puţin respect pentru reguli, şi rezervatul Cecil Vyse, mai obişnuit cu lectura decât cu arta conversaţiilor delicate. După un şir de aventuri care-i apropie, Cecil îşi ia inima în dinţi şi o cere de soţie pe Lucy; fata spune într-un târziu da, însă până la căsătorie indoiala are vreme să-i cuprindă inima. Dacă diferenţele dintre ei sunt prea mari? Dacă pasiunea pentru carţi a lui Cecil îi va umbri iubirea pentru ea? Dacă dragostea nu le va fi de ajuns?

„Scurtă istorie a samurailor” de Jonathan Clements

Iniţial simpli apărători ai hotarelor, samuraii au dobândit tot mai multă putere după ce au intrat în slujba nobililor feudali şi a curţii imperiale, ajungând să influenţeze decisiv istoria niponă timp de o jumătate de mileniu. Jonathan Clements, specialist în istoria Japoniei şi a Chinei, face o incursiune în istoria acestei elite războinice în care descrie constituirea clanurilor de samurai, armele şi obiceiurile acestora, semnificaţia codului Bushido, luptele care au dezbinat Japonia în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, declinul şi, ulterior, dispariţia castei samurailor la începutul revoluţiei industriale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase