• „Însemnări dintr-un bordel turcesc” de Philip Ó Ceallaigh
Este o colecție de 19 povestiri cu lumea imaginată de Philip Ó Ceallaigh: microuniversul cartierelor periferice cu blocuri cenușii, apartamente înghesuite, robinete care curg și acoperișuri desfundate, lumea satelor încremenite într-un Ev Mediu prelungit, a imigranților ilegali din Statele Unite și a prostituatelor ex-sovietice care fac carieră pe malul Mediteranei. Un loc cu oameni singuri care se întâlnesc și se despart, se caută și fug de ei înșiși, descris onest, simplu, fără false pudori și fără iluzii, dar fermecător prin micile lui detalii.
• „Mîngîieri străine” de Ian McEwan
Aflați în vacanță într-o posibilă Veneție, Mary și Colin, protagoniștii romanului „Mîngîieri străine”, devin din ce în ce mai plictisiți unul de celălalt, pierduți pe vechile și întortocheatele străduțe ale orașului. Într-o noapte, îl întâlnesc pe Robert, un străin enigmatic, insistent, exagerat de amabil. Încetul cu încetul, Mary și Colin devin prizonierii fanteziilor violente și ai obsesiilor acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!