Cărţi noi în librării

Cărţi noi în librării
Tsunami. Scurtă metafizică a catastrofelor de Jean-Pierre Dupuy.

Cum trebuie gîndit răul în secolul al XXI-lea? Tsunamiul din 26 decembrie 2004 şi comemorarea în 2005 a trei mari catastrofe care au marcat Occidentul în modul său de a-şi reprezenta răul – Auschwitz, Hiroshima şi Nagasaki, cutremurul de pămînt de la Lisabona (1 noiembrie 1755) – pun la încercare concepţia despre catastrofă. „Răul natural” este întîmplător? Omul poartă răspunderea răului? Totuşi, cînd răul moral atinge culmile pe care le-a cunoscut secolul XX, el nu mai poate fi evocat decît în termeni de prejudicii aduse ordinii naturale a lumii. Un eseu pătrunzător şi incitant despre schimburile reciproce de locuri dintre catastrofele naturale şi catastrofele morale, revăzute în lumina actualităţii.

Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte

Geniala carte a lui Malaparte a fost scrisă în 1930, la Torino, şi interzisă în Italia până în 1948. A apărut prima dată în Franţa în 1931, apoi în Germania în 1932, unde profeţiile ei s-au adeverit curând: în ianuarie 1933, când Hitler a luat puterea, dar şi mai târziu, în iunie 1934, când tot Hitler a exterminat aripa extremistă a propriului său partid. Iată aşadar o lucrare de referinţă pentru orice lovitură de stat, trecută sau viitoare.

V.F.





0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !