Cărţi noi în librării

Cărţi noi în librării
ARAD – „Flacăra gloriei” de Michael Pryor – Primul volum din seria „Legile magiei”. Aubrey Fitzwilliam este fiul prestigiosului fost prim-ministru al Albionului. La şcoala-internat, băiatul studiază arta vrăjitoriei şi se dovedeşte a fi înzestrat cu extraordinare capacităţi magice…

Declanşarea unui conflict politic de proporţii, cu implicaţii magice, este iminentă, iar Aubrey simte că trebuie să se implice, cu orice preţ. George, prietenul său apropiat, l-ar urma oriunde – iar cu darul lui Aubrey de a face planuri care, întotdeauna, îi vâră pe-amândoi în bucluc, devotamentul lui George este nepreţuit.

La o partidă de vânătoare, organizată de prinţul Albert, moştenitorul tronului Albionului, cei doi prieteni se trezesc în vâltoarea unei intrigi criminale.

• „Prizonier la Guantanamo” de Mollah Abdul Salam Zaeef

Autorul cărţii, fost ambasador al Emiratului Islamic al Afganistanului în Pakistan, a petrecut aproape patru ani aici, fără să ştie de ce, fără să fi fost judecat, fără să i se fi spus vreodată.

În paginile carţii  sunt prezentate multe evenimente: invazia rusească în Afganistan şi rezistenţa eroică a afganilor în faţa trupelor sovietice, Jihadul şi ce a reprezentat el pentru lumea musulmană, situaţia dezastruoasă a ţării după război, apariţia mişcării talibane şi ce a însemnat aceasta pentru Afganistan.

Dar un accent deosebit este pus pe închisori – Bagram, Kandahar şi, evident, Guantanamo – , locuri de distrugere a personalităţii şi demnităţii umane.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase