Cărţi noi în librării

Cărţi noi în librării
„Apelul” de John Grisham – Un tribunal din Mississippi dă un verdict şocant împotriva unei companii chimice acuzate că şi-a deversat reziduurile toxice în sursa de apă a unui mic orăşel.

Preşedintele companiei, Carl Trudeau, ştie că singura cale de scăpare este un apel la Curtea Supremă din Mississippi, ai cărei nouă judecători vor confirma sau infirma acest verdict într-o bună zi. Însă domnul Trudeau este convins că judecătorii Curţii nu sunt destul de „prietenoşi” şi se decide să-şi cumpere un loc în rândul lor. Costul este de câteva milioane de dolari – o picătură de apă în oceanul miliardelor pe care le deţine. Printr-o complicată reţea de conspiraţii şi înşelătorii, oamenii lui Trudeau recrutează un tânăr şi inocent candidat, pe care îl finanţează, îl manipulează, îl promovează şi îl modelează într-un potenţial judecător al Curţii Supreme. Propriul lor judecător al Curţii Supreme.

• „Culoarea” de Rose Tremain

La jumătatea secolului al XIX-lea, Joseph şi Harriet Blackstone emigrează din Norfolk în Noua Zeelandă în căutarea unor noi începuturi şi a prosperităţii. Dar greutăţile întâmpinate în apropierea orăşelului Christchurch ameninţă să îi distrugă chiar înainte să-şi înfiripe o nouă viaţă. Când Joseph găseşte aur într-un pârâu, devine fascinat şi obsedat de ,,culoare” – aşa cum este cunoscut acolo metalul – şi, părăsindu-şi familia şi ferma, porneşte către noile câmpuri aurifere de dincolo de Alpii Sudici, într-o sălbăticie a valorilor morale, unde mulţi alţii, seduşi de bogăţiile din adâncul pământului, se află într-o goană violentă către împlinirea propriilor destine. Emoţionantă în unele locuri, cutremurătoare în altele, „Culoarea” este o carte ce vorbeşte despre căutarea imposibilului, despre încercarea de a sonda complexităţile iubirii şi a explora sacrificiile ce trebuie făcute în căutarea fericirii.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !