Casa de pe Caragiale: 99.000 de euro

31Comentarii
Casa de pe Caragiale: 99.000 de euro
ARAD. Pentru studierea evaluării făcute la casa primarului, procesul Elecon a fost reprogramat pe 7 decembrie.

Încă un termen în procesul în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat de fapte de corupţie. Judecătorul Tribunalului a fixat noua înfăţişare din acest dosar pentru 7 decembrie, la cererea tuturor. Atât procurorul DNA, cât şi avocaţii inculpaţilor au cerut ieri amânarea judecării cauzei pentru analiza expertizei depuse la instanţă, expertiză în care era cuprinsă evaluarea casei de pe strada Caragiale, oferită la schimb de Elecon primarului Falcă, contra unui apartament şi a sumei de 20.000 de euro.

Înfăţişarea de ieri de la Tribunal a durat mai puţin de zece minute, timp în care s-a constatat că celălalt evaluator, care trebuia să facă expertiza asupra terenului Fabricii de Zahăr, a depus doar un înscris în care indica faptul că nu a reuşit să efectueze lucrarea în termenul fixat de judecător (23 noiembrie). Tot la dosar a fost depus şi un înscris de către reprezentanţii Primăriei Arad, care precizau şi ei faptul că nu au avut timp să depună actele cerute de instanţă. Singura „misiune” încheiată a fost cea a expertului care a evaluat casa de pe strada Caragiale, o expertiză care vorbea de 99.000 de euro (valoarea imobilului).

Evaluatorul a depus ieri actul la Tribunal în trei exemplare iar onorariul său a fost achitat în integralitate. Instanţa nu a dat citire celor cuprinse în evaluare, dat fiind faptul că avocaţii şi procurorul au cerut termen nou pentru studierea acesteia. A înmânat doar o expertiză avocatului primarului şi una procurorului. Totuşi, la finalul înfăţişării, avocatul edilului, Fanu Moca, ne-a declarat că nu a avut timp să analizeze dosarul evaluării, dar că a reuşit să vadă preţul final calculat de evaluator pentru casa de pe strada Caragiale: 99.000 de euro.

Altfel de evaluare

Adică o sumă cu mult mai mică decât cea care se regăseşte în dosarul DNA care stă la baza acestui proces. 230.000 de euro este evaluarea procurorilor vis-a-vis de această casă, care a fost vândută primarului de Elecon cu 100.000 euro (mai exact 20.000 euro plus apartamentul “Samanta” de la Polivalentă).

La proces, în timpul audierilor, edilul local Gheorghe Falcă şi avocatul acestuia au precizat, în repetate rânduri, că evaluarea prezentă în dosarul DNA este eronată, în condiţiile în care cei care au făcut-o nu au catadicsit să intre în casă şi să vadă că structura nu este una de beton sau că materialele folosite sunt vechi şi nevaloroase. Ei au acuzat faptul că evaluarea a fost făcută în funcţie de zonă şi de câteva case din vecini, fără a porni, în fapt, de la casa primarului.

Contraexpertiză?

Expertiza realizată de un evaluator ales de judecător poate fi, însă, contestată de procurorii DNA, care pot cere la rându-le realizarea unei contraexpertize. Fapt care e posibil să aibă loc în condiţiile în care mare parte a dosarului trimis la Tribunal se bazează pe schimbul de case făcut între Elecon şi primar, casa de pe Caragiale cumpărată de Falcă de la Elecon fiind catalogată de procurori drept mita oferită pentru terenul fabricii de zahăr.

Diferenţă de 131.000 euro

Diferenţa între cele două evaluări este de nu mai puţin de 131.000 de euro, o diferenţă care ar trebui să dea de gândit tuturor.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor