„Cât mai rezistă termoficarea în Arad?”

De Andreea Pintea
5Comentarii
„Cât mai rezistă termoficarea în Arad?”
Sergiu Vlad, deputat USR de Arad, a aduce în discuție posibilitatea instalării de centrale de bloc pentru arădeni.

USR Arad trage un nou semnal de alarmă asupra problemelor sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul nostru. „Se impun măsuri urgente, prin care populația să fie ajutată să își monteze echipamente individuale de încălzire, actualul sistem depășind deja momentul până la care mai putea fi salvat. Managementul defectuos și dezinteresul pentru orice fel de măsuri care să remedieze problemele, au condus la acumularea unor datorii uriașe de către sistem. În același timp, lipsa investițiilor în rețelele de transport și distribuți și în echipamentele de producere a energiei termice au condus la îmbătrânirea acestora și la funcționarea în parametrii necorespunzători, cu mari pierderi”, subliniază deputatul Sergiu Vlad.

Mai mult, acesta susține și că: „În prezent avem CET Arad în insolvență, iar CET Hidrocarburi este tăiat pe bucăți pentru fier vechi. Datoriile sistemului cresc lună de lună și în curând nu va mai putea funcționa. Gazul va fi oprit, la fel ca iarna trecută, iar arădenii vor rămâne în frig. Se impune de urgență trecerea la un nou sistem, unica variantă fiind acum montarea de centrale individuale sau de bloc. Soluția propusă de USR încă de iarna trecută constă în implicarea municipalității, care trebuie să susțină financiar, cu credite și subvenții, montarea centralelor la cetățenii care încă sunt beneficiari ai sistemului centralizat. Subvenția trebuie diferențiată în funcție de posibilitățile materiale ale beneficiarilor. Vrem să știm cine își va asuma responsabilitatea pentru cetățenii, pentru școlile și spitalele care vor rămâne în frig, precum anul trecut”.

Taguri: ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor