Cazul „Didilescu”, adus în şedinţa Consiliului Judeţean

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
33Comentarii
Cazul „Didilescu”, adus în şedinţa Consiliului Judeţean
Mazilirea lui Florin Didilescu din fruntea Bibliotecii Judeţene a fost motiv de discuţii la şedinţa CJA.

Luna aprilie este pe sfârşit, aşa că aleşii judeţeni s-au întrunit în şedinţa ordinară aferentă fiecărei luni. Ordinea de zi a fost una scurtă, fără puncte sensibile, dar capitolul Diverse a surescitat interesul multor consilieri, în special din opoziţie. Iar subiectul principal de discuţie a fost debarcarea lui Florin Didilescu din fruntea Bibliotecii Judeţene. Primul care a luat cuvântul a fost Gheorghe Sabău, acesta întrebându-l pe Cionca motivul pentru care a fost schimbat fostul director al bibliotecii. „Aş fi întrebat-o pe Claudia Boghicevici, dar ea nu ne prea onorează cu prezenţa”, a „înţepat” Sabău, pe bună dreptate, după ce vicepreşedintele Boghicevici a fost din nou absentă la şedinţă. „A fost o evaluare, iar domnul Didilescu nu a luat notă de trecere. Nu putem interveni noi în această procedură. Mai mult, fostul director nici măcar nu a contestat nota primită. Evaluarea a fost făcută de specialişti din domeniu”, a explicat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. După această discuţie, consilierul Daniel Trifon a dorit să afle criteriile stabilite la evaluare, criterii ce au dus la concluzia că activitatea lui Florin Didilescu nu a fost satisfăcătoare. „Îmi pare sincer rău, Florin Didilescu ar fi meritat o altfel de retragere din activitate. Dar noi nu putem interveni, nu putem încălca legea, nu putem trece peste decizia comisiei”, a spus, din nou, Cionca. Ultimul care a intervenit pe subiectul „Didilescu” a fost consilierul Petru Pădurean, şi acesta cerând explicaţii pentru modul în care fostul director a fost înlăturat de la conducerea Bibliotecii Judeţene. Dar răspunsul preşedintelui CJA a fost acelaşi: nu poate trece peste decizia unei comisii. Într-un final, chiar dacă a fost cel mai dezbătut subiect al şedinţei, a „murit” la fel cum a început: fără nicio concluzie. Totuşi, aleşii din opoziţie au spus că se vor interesa asupra modului în care a decurs evaluarea lui Didilescu şi a modului în care comisia a decis că Didilescu, după 15 ani de directorat, a reuşit să obţină numai nota 6 la această evaluare.



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor