Ce ne facem, doctore?

Probabilitatea, nedorită, dar credibilă, ca peste alte două etape, UTA să rămână cu cifra zero în dreptul golurilor marcate şi, mai grav, să ajungă pe ultima poziţie retrogradantă, dă fiori suporterilor.

Răbdarea pe care se tot bătea monedă, nu ţine loc de puncte. De-aici şi pertinenta întrebare: Ce ne facem, doctore?

Marius Lăcătuş este „medicul” care trebuie să pună un diagnostic corect şi, mai important, să prescrie tratamentul de care băieţii au nevoie pentru a ieşi din criză. „Injectabil” sau de altă natură. Loc de scuze nu prea ar mai fi. Echipa a avut parte de două cantonamente externe, lotul a fost remaniat pe – aproximativ – chipul şi asemănarea antrenorului, jucătorii sunt cu banii la zi, într-un cuvânt, conducerea şi-a făcut datoria. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre Lăcătuş şi elevii lui, care au rămas „corigenţi” la mai toate capitolele. Iar timpul a încetat să le mai fie aliat.

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !