Ce se intampla in apropiere de Romania?

De Simona Butaru
ODESA. Conform informaţiilor furnizate de Mediafax, câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, a constatat AFP. Vă reamintim, în data de 2 mai aici şi-au pierdut viaţa 31 de persoane.

Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.

Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”.

“Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina”, a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de “Ura!”.

“Nu interzicem nimănui să organizeze manifestaţii paşnice şi să-şi exprime punctele de vedere, dar suntem împotriva celor care fac propagandă separatismului şi divizării Ucrainei, iar eu cred că suntem de acord asupra acestui lucru”, a adăugat el, după care a scandat la rândul său “Glorie Ucrainei!”.

Manifestanţii au pornit ulterior către Casa Sindicatelor, incendiată vineri, când au fost ucişi aproximativ 40 de proruşi. Ei au arborat, la loc, steagul ucrainean, dat jos şi ars sâmbătă de către susţinători ai unei apropieri de Rusia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !