Ce străzi sunt la reabilitat în Arad?

De Valentin Goran
13Comentarii
Ce străzi sunt la reabilitat în Arad?
© FOTO: Valentin Goran
Muncitorii vor reabilita străzile Salacz Gyula, Aleea Azuga, Coriolan Petreanu, Sinaia, Merișor, Ioan Păun Pincio, Roșiori și Bumbacului.

Micuța stradă Salacz Gyula, ce face legătura între străzile Epsicopiei și Octavian Goga, o stradă îngustă, mereu cu mașini parcate pe ambele trotuare și plină de gropi, se află la reabilitat. Muncitorii au înlocuit bordurile, refac trotuarele și căile de acces și vor așeza cele două straturi de asfalt. Am fost curioși, acum că vremea o permite, pe ce străzi se vor afla muncitorii în perioada următoare.

„În zona centrală a municipiului se lucrează pe străzile Salacz Gyula şi Aleea Azuga. Programul de întreţinere şi reparaţii al municipalităţii prevede pe strada Salacz Gyula schimbarea bordurilor, reabilitarea trotuarelor şi a stratului asfaltic. Tot în zona centrală a oraşului sunt continuate lucrările pe strada Coriolan Petreanu. Dacă vă amintiţi, anul trecut garajele de acolo au fost demolate, iar acum se amenajează o parcare pentru cetăţenii din zonă. Zilele următoare vom ajunge pe strada Sinaia. Şi în cartierul Aradul Nou se lucrează pe strada Merişor şi, în curând, vor începe reparaţiile pe cel de-al doilea tronson al străzii Ioan Păun Pincio. Pe lotul IV, se lucrează pe strada Roşiori şi urmează strada Bumbacului. Săptămâna viitoare, în cazul în care temperaturile vor permite acest lucru, se vor relua reparaţiile cu maşina de stropiri succesive”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

Taguri: , ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor