Ce va face președintele Iohannis la Nădlac

De Diana Dutu
6Comentarii
Ce va face președintele Iohannis la Nădlac
Vă prezentăm programul vizitei de marţi a preşedinţilor României şi Slovaciei la Nădlac.

Aşa cum vă informam în urmă cu câteva zile, preşedinţii României şi Slovaciei se vor afla marţi, 11 octombrie, la Nădlac. Avem, acum, şi confirmarea oficială a prezenţei celor doi înalţi demnitari în judeţul nostru. Ba, mai mult, vă prezentăm şi programul vizitei lor de două ore şi jumătate.

Agendă

Cei doi preşedinţi nu vor ajunge în acelaşi timp la Nădlac. Primul sosit va fi preşedintele slovac Andrej Kiska. El este aşteptat la Primăria oraşului în jurul orei 17.30 după care, împreună cu primarul Ioan Radu Mărginean şi viceprimarul Dusan Somrak, se deplasează la Biserica Evanghelică Slovacă, apoi la Liceul „Jozef Gregor Tajovsky”. De la ora 18.30, Andrej Kiska are programată o întâlnire cu conducerea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, la sediul UDSCR Nădlac. Se va întâlni cu preşedintele României la Sala de sport de la marginea oraşului, Klaus Iohannis fiind aşteptat să sosească aici la ora 18.50.

Cei doi înalţi demnitari vor lua parte la o întâlnire cu membrii comunităţii slovace. Vor participa şi Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace în România, Steluța Arhire, ambasadorul României în Republica Slovacă, Adrian-Miroslav Merka, preşedintele UDSCR şi aproximativ 300 de persoane aparţinând comunităţii slovace din Nădlac, cea mai numeroasă din ţară.

Rămas bun

Şi cum cei din urmă vor fi cei dintâi… Klaus Iohannis va pleca primul de la Nădlac. Potrivit programului oficial, la ora 19.50, preşedintele României îşi va lua rămas bun de la omologul său slovac şi va pleca din oraşul arădean. La ora 20.00 va părăsi Nădlacul şi Andrej Kiska, care se va îndrepta spre Aeroportul Arad, de unde va decola cu o aeronavă specială la ora 20.20.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor