Ce zile libere vom avea în 2009?

10Comentarii
Ce zile libere vom avea în 2009?
ARAD – În 2009 vom avea mai multe zile libere, considerate sărbători legale, potrivit noilor acte normative aprobate anul acesta.

Astfel, majoritatea românilor va sta acasă pe 1 si 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august, Sfânta Marie Mare, 1 Decembrie, Ziua Naţională, prima şi a doua zi de Crăciun.

Anul viitor va aduce două noi sărbători legale, graţie Parlamentatului care a modificat Codul Muncii, astfel că românii vor dispune, cel puţin teoretic, de trei zile libere în plus. Au fost declarate zile nelucrătoare 15 august, precum şi prima şi a doua zi de Rusalii.

Ziua de Sfânta Maria a fost declarată nelucrătoare în urma intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu, pe motiv că 15 august este o sărbătoare declarată legal nelucrătoare în alte zece ţări europene: Germania, Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia şi Portugalia.

Din păcate, asta nu înseamnă mare lucru pentru că anul viitor, Rusaliile se vor sărbători în 7 şi 8 iunie (duminica şi luni), iar ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), sâmbătă.

T.M.

 



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor