Cea mai veche perlă din lume, expusă pentru prima dată de la descoperirea ei

De A.M.
Cea mai veche perlă din lume, expusă pentru prima dată de la descoperirea ei
© foto: cdn.cnn.com
Cea mai veche perlă din lume descoperită până la ora actuală va fi expusă publicului larg pentru prima dată, în cadrul unei expoziții speciale din Abu Dhabi.

Perla roz, care are o vechime de aproximativ 8.000 de ani, se numără printre vedetele expoziției ”10.000 de Ani de Lux”, expoziție care va avea loc în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.

Perla specială a fost descoperită în anul 2017 de către o echipă de arheologi din Emiratele Arabe Unite în timpul unor excavări, iar la datarea cu radiocarbon a ieșit la iveală că aceasta datează din perioada 5800 – 5700 î.Chr., fiind astfel cea mai veche perlă descoperită vreodată.

Aceasta va putea fi văzută pentru prima dată de la descoperirea ei începând cu data de 30 octombrie, când are loc deschiderea expoziției ”10.000 de Ani de Lux”.

Perla, de o nuanță roz pal, are un diametru de numai 3 mm, dar reprezintă un obiect special, care poate fi un indicativ că în regiune, încă din perioada preistorică, comerțul cu perle și bijuterii juca un rol important pentru civilizație.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !